Firma de întreţinere a reţelelor electrice Smart mizează pe afaceri şi profit în stagnare în 2012

Autor: Cristina Cuncea - Mediafax 25.06.2012

Firma de servicii de mentenanţă a reţelei electrice de transport Smart, filială a Transelectrica, vizează în acest an menţinerea afacerilor şi profitului la nivelurile de anul trecut, 185 milioane lei, respectiv 7,5 milioane lei, ca urmare a unui program de reducere a costurilor.

"Anul 2011 a fost un punct de maxim al activităţii firmei din 2001 (anul înfiinţării, n.r.) până acum. Dacă am reuşi să ne menţinem la acelaşi nivel al cifrei de afaceri şi al profitului ar fi foarte bine, având în vedere şi condiţiile economice interne şi externe", a declarat Cosmin-Mihai Monac, directorul general al Smart Bucureşti. Firma a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 185 de milioane de lei, în creştere cu peste 50% faţă de 2010. Profitul s-a dublat, de la 3,7 milioane de lei la 7,5 milioane de lei.

"Anul trecut am recuperat pierderile pe care compania le-a acumulat înainte de 2010. La 1 ianuarie 2011 aveam pierderi de 1,8 milioane de lei rămase de recuperat din anii precedenţi, iar în primul trimestru din 2011 societatea a înregistrat o pierdere de 4,3 milioane de lei", a spus Monac, care a preluat în aprilie anul trecut conducerea Smart pentru o perioadă de doi ani.