Rand Sherif, CEO al Interbrands: Avem rezultate bune pentru această perioadă, dar nu cred că se regăsesc în creşterea consumului

Autor: Adelina Mihai 20.06.2012

Extinderea ariei de distribuţie şi creşterea vânzărilor unei mărci de ţigări au majorat afacerile Interbrands, cel mai mare distribuitor local de bunuri de larg consum, cu 18% în primele cinci luni ale anului. Compania a avut vânzări nete de 212,7 mil. lei (49,4 mil. euro) în perioada ianuarie - mai, iar valoarea vânzărilor intermediate a fost de 2,6 mld. lei (600 mil. euro).

"Am avut o evoluţie pozitivă a afacerilor ca urmare a unei creş­teri organice, dar nu numai. Am extins aria de distribuţie a produselor Kraft, am continuat expansiunea diviziei online a businessului, unde am lărgit portofoliul de produse (de la producători precum Angeli, Scandia, Riso Scotti şi Coca-Cola) şi ne ui­tăm după opor­tu­nităţi de achiziţii", a spus Rand Sherif, 56 de ani, CEO al Interbrands.

În primele patru luni ale acestui an consumul a crescut cu 3,6%, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, după ce în perioada 2009 - 2011 acesta a înregistrat un declin cumulat de aproape 20%. Scăderea sau menţinerea salariilor la acelaşi nivel, evoluţia inflaţiei şi scăderea puterii de cumpărare a oamenilor i-a determinat să se reorienteze către produse mai ieftine sau să renunţe definitiv la unele mărci de produse alimentare.

"Însă nu cred că aş putea spune că această creştere a afacerilor companiei a fost generată de creşterea consumului, probabil că nu. Calitatea serviciilor, creşterea ariei de distribuţie, businessul în domeniul online ne ajută să livrăm rezultate bune pentru această perioadă."

Interbrands este cea mai mare firmă de distribuţie FMCG de pe piaţa locală, cu vânzări nete 488 mil. lei anul trecut (115 mil.euro), în creştere cu 15% faţă de 2010. Compania a intermediat vânzări de produse în valoare de 6,5 mld. lei (peste 1,5 mld. euro), cu 25% mai mult faţă de anul anterior, pe fondul reducerii contrabandei de pe piaţa ţigaretelor.
 

40.000 de clienţi pe săptămână

Interbrands este distribuitorul ţigărilor Kent (produse de British American Tobacco, liderul pieţei locale de ţigarete) încă din 1997, ulterior compania extinzându-şi portofoliul de clienţi, distribuind produse ale unor companii precum Kotanyi, Procter&Gamble, Henkel, Nestlé Nutrition, Love Plus, Tchibo, 3M, Comceh, Kraft Foods sau Angelli.

"BAT, ca partener, are o cotă de piaţă de aproximativ 52%, iar noi deservim 40.000 de clienţi pe săptămână şi facem livrări pe loc sau maximum în 24 de ore, oriunde în ţară. Pe piaţa locală, afacerile British American Tobacco cresc şi noi creştem alături de ei."

După trei ani de criză, compania a avut un profit net de peste un milion de euro după ce în 2010 a avut pierderi de peste 1,1 milioane de euro. Compania nu a oferit date privind profitul înregistrat în primele cinci luni ale acestui an.

"Atitudinea pesimistă nu este cea pe care ar trebui să o adoptăm. Trebuie să găsim un brand, un serviciu pe care domnul sau doamna Popescu îşi doreşte să îl aibă."

În opinia lui, un alt motor de creştere economică ar putea să vină şi din ameliorarea situaţiei investiţiilor străine.

Cele mai recente date arată însă că investiţiile străine directe au atins în aprilie un nou minim istoric, de 21 mil. euro, după ce în februarie şi martie s-a înregistrat un uşor reviriment. Faţă de perioada de vârf 2005- 2008, când investiţiile atingeau 8-9 mld. euro pe an, acum s-au prăbuşit la sub 2 mld. euro.

 

Ce mai spune Rand Sherif despre:

Marii investitori străini vin în România şi vor să rămână aici pe termen lung. Un CEO ramâne în funcţie mai mult decât un prim ministru. Dacă un CEO greşeşte, 99% din responsabilitatea deciziei luate de el îi aparţine şi poate fi concediat. Însă dacă acesta are o reuşită, îi aparţine 1% din responsabilitate, iar restul de 99% echipei. În politică lucrurile sunt mai complicate, pentru că ai 22 de milioane de oameni care nu sunt sub managementul tău direct, oameni care au 22 de milioane de păreri diferite şi care ar putea să refuze să implementeze măsurile pe care le iei, fără ca tu să le poţi face ceva.

 

Mereu m-a impresionat în România numărul mare de femei cu poziţii în management, la un nivel mult mai ridicat decât în alte ţări. Sunt foarte multe femei competente şi cred că această emancipare provine din sistemul educaţional.

 

În cazul Greciei, ar trebui aplicate principiile de business, consider că Grecia ar trebui scoasă din zona euro. La Interbrands, dacă o divizie merge prost, indiferent de numărul de oameni care lucrează acolo sau de produsele oferite, dacă nu generază business, atunci nu mai are rost să o menţii deschisă. România este foarte norocoasă pentru că nu a adoptat euro şi că îşi poate rezolva intern problemele şi îşi poate păstra competitivitatea.