CEN Oltenia, cel mai nou jucător din sectorul energetic, a început să funcţioneze din iunie

Autor: Roxana Petrescu 19.06.2012

Complexul Energetic Oltenia, unitate formată prin fuziunea Complexurilor Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova cu Societatea Na­ţio­­­nală a Lignitului Oltenia (SNLO), a început să funcţioneze de la 1 iunie, toate cele patru companii care au format cel mai nou jucător din sectorul energetic fiind radiate.

 

"CEN Oltenia funcţionează de la începutul acestei luni. Firma a fost înregistrată la Registrul Comerţului, iar celelalte companii, care au fuzionat pentru înfiinţarea CEN Oltenia au fost radiate", a explicat Constantin Bălăşoiu, directorul general al CEN Oltenia, în cadrul

 

FOREN - Forumul Energetic Regional pentru Europa Centrală şi de Est.

 

Noua companie înfiinţată va avea aproape 20.000 de angajaţi, o cotă de piaţă de peste 30% şi un business de un miliard de euro, devenind astfel cel mai mare jucător din sectorul producerii de energie electrică.

 

"Până la finalul acestui an nu vor avea loc disponibilizări. În prezent se lucrează la strategia de dezvoltare a companiei pe termen lung, la planurile de investiţii, la politica de personal, măsurile urmând să fie aplicate de anul viitor", a mai explicat Bălăşoiu.

 

Totodată, lucrurile s-au mişcat şi în ceea ce priveşte înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara, structură care îşi propune alipirea minelor viabile din Compania Naţională a Huilei cu termocentralele Deva şi Paroşeni, singurele din România care funcţionează pe acest tip de cărbune. "La sfârşitul lui iulie vor fi gata formalităţile pentru înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara, care în primă fază va presupune doar fuziunea termocentralelor Deva şi Paroşeni. În august trebuia finalizat întreg procesul, dar au intervenit anumite probleme", explică surse apropiate procesului de înfiinţare a CEN Hunedoara.

 

Astfel, deşi în mod normal din cele şapte mine ale CNH, numai unităţile viabile trebuia curăţate de datorii şi incluse în CEN Hunedoara, până acum au fost curăţate de datorii tocmai minele nerentabile. "Nu avem o explicaţie clară de ce s-a procedat aşa, de ce s-a început cu minele neviabile, dar curăţarea de datorii trebuie să continue cu unităţile viabile din punct de vedere economic care ar trebui alipite cu cele două termocentrale. Minele neviabile vor beneficia de subvenţii până în 2018, an în care ele trebuie închise", au mai explicat sursele.

 

La momentul înfiinţării, în varianta cu cele patru mine bune din CNH, CEN Hunedoara va fi formată din 7.300 de oameni, va produce circa 6% din energia din România şi va genera un business de 233 mil. euro

 

Înfiinţarea Complexurilor Energetice Oltenia şi Hunedoara aduce o diferenţă majoră faţă de planurile iniţiale de reorganizare a sistemului energetic prin care se dorea formarea unor companii care să pună la un loc energia ieftină a Nuclearelectrica şi Hidroelectrica cu cea scumpă produsă de termocentrale.

 

Dacă la finalul anului 2008 Varujan Vosganian, pe atunci ministru al economiei, lua decizia înfiinţării Companiei Energetice Naţionale, o firmă care ar fi trebuit să aibă o valoare de 24 de miliarde de euro, în mandatul lui Adriean Videanu s-a adoptat ideea a doi giganţi naţionali.

 

Ambele planuri aveau ca idee de bază renunţarea la actuala structură de producţie de energie din România, care este împărţită în funcţie de sursă în termo, nuclear şi hidro, şi lansarea unor companii cu un mix energetic, pe modelul cehilor de la CEZ.

 

Practic, s-ar fi făcut trecerea la un coş de energie, astfel încât energia hidro ieftină nu ar mai fi concurat cu energia termo, de exemplu.

 

La momentul respectiv, autorităţile mai spuneau că aceste structuri s-ar fi putut finanţa mai uşor în piaţă şi că pe termen lung ar fi putut deveni jucători regionali.

 

Planul acestea de reorganizare, cel al formării a doi giganţi energetici, a fost blocat de o serie de acţiuni în instanţă.

 

Astfel, deşi acest plan a fost aprobat de Guvernul României şi de Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), el nu se mai poate finaliza juridic.

 

În aceste condiţii, înfiinţarea Complexurilor Energetice Oltenia şi Hunedoara a rămas singura soluţie de reorganizare a sistemului energetic local, dar care nu rezolvă însă problema împărţirii sectorului energetic pe tipuri de resurse.