Circa 1.500 de angajaţi din turismul balnear se califică în 2012 pentru meserii ca nămolar sau băieş

Autor: Liviu Iancu 19.06.2012

"Ne-am propus prin acest program ca în trei ani să consiliem 4.000 de cursanţi şi să eliberăm diplome pentru 2.000. Am eliberat deja anul trecut diplome pentru peste 700 de persoane, iar alte 700 sunt în curs de formare la ora actuală. Prin programul nostru am prevăzut şi un stimulent pentru fiecare dintre aceştia. Fiecare persoană primeşte o bonificaţie de 500-700 de lei după ce termină cursul", a declarat Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR).

OPTBR derulează cel mai mare program de calificare din turismul balnear, care presupune atragerea a 5 milioane de euro, fonduri cu finanţare POSDRU.

Anul acesta vor fi calificate prin program circa 1.500 de persoane.

"Companiile din domeniu îşi trimit oamenii la pregătire, dar sunt şi angajaţi din sistemul balnear care vin individual. Nimeni nu plăteşte nimic pentru cursuri. Sunt 13 meserii, unele consacrate precum bucătar, ospătar sau cameristă. Sunt unele posturi foarte căutate, care s-au epuizat primele, care sunt pe specialitatea de balnear, de exemplu băieş, nămolar, tehnician nutriţionist sau maseur. Sunt nişte meserii pe care noi le-am autorizat în premieră în România, nu erau introduse, şi sunt legate de nişte trebuinţe din staţiunile balneare. Sunt vreo zece grupe pe care le-am făcut în toată ţară, adică aproape 300 de oameni, dar continuăm acest proiect", a spus Rădulescu.

El a explicat că băieşul este cel care se ocupă de pregătirea băii din staţiunea balneară şi de calitatea apei de îmbăiere, iar nămolarul pregăteşte nămolul pentru baie, urmăreşte calitatea nămolului, împachetarea, siguranţa turistului şi anumite reacţii care apar în timpul sau după împachetare.

Cursurile se ţin în staţiunile balneare, printre care Herculane, Buziaş, Moneasa, Covasna sau Tuşnad, şi au durate diferite, de la 3 la 8 luni. Cursurile prevăd ore de teorie şi practică (practica ocupă 60% din timpul dedicat cursurilor), iar diplomele sunt recunoscute la nivel european.