Preşedintele CEC Bank va propune reducerea interdicţiei de acces la credite pentru restanţierii de bună credinţă

Autor: Ovidiu Tempea 12.06.2012

"Personal cred că cei care au dat dovadă de conştiinciozitate, au colaborat cu banca, ar trebui să poată beneficia de clemenţă", a spus Gheţea la un seminar privind retail bankingul.

El a precizat că încă nu a discutat cu ceilalţi bancheri, dar va propune o discuţie în cadrul Asociaţiei Române a Băncilor, unde Gheţea deţine poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Gheţea a ţinut să precizeze că se referă doar la clienţii pentru care s-ar dovedi că restanţele, chiar dacă s-au întins pe câteva luni, au fost cauzate exclusiv de criza financiară, care s-a manifestat în întreaga lume şi inclusiv în România.

Preşedintele CEC Bank a arătat că o decizie va fi luată după consultări şi cu Banca Naţională a României.

Potrivit statutului Biroului de Credit, stocarea datelor în sistem şi afişarea lor în Raportul de Credit se fac pe o perioadă de 4 ani de la data achitării ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizări transmise de către participant.

Participanţii în sistemul Biroului de Credit pot fi bănci, societăţi de credit de consum, societăţi de leasing şi societăţi de asigurări.

La data de 31 decembrie 2011 participanţi în Sistemul Biroului de Credit erau 36 de instituţii de credit (99,98% din piaţa de retail) şi 19 instituţii financiare nebancare.