Traficul feroviar blocat între Oradea şi Cluj-Napoca după răsturnarea unui TIR a fost reluat

Autori: Pacala Dana , Vasile Hotea 25.05.2012

Directorul Regionalei CFR Cluj, Dumitru Mateaş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şase trenuri au înregistrat întârzieri între 30 de minute şi două ore, în urma blocării traficului feroviar.

Conform sursei citate, circulaţia feroviară între Oradea şi Cluj-Napoca a fost reluată în jurul orei 14.30.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Sidonia Purdea, a declarat că traficul rutier se desfăşoară, temporar, pe o singură bandă, cât timp marfa din TIR este încărcată într-un alt autocamion.

Accidentul a avut loc, vineri dimineaţă, în localitatea Ciucea, după ce şoferul unui TIR nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, iar într-o curbă maşina s-a răsturnat pe calea ferată, aflată în apropierea drumului.

Autotrenul, care transporta carne, se îndrepta spre Oradea, iar în urma accidentului nu s-au înregistrat victime.

Ca urmare, traficul feroviar a fost blocat, timp de aproximativ cinci ore, până la ridicarea autotrenului.