UPDATE: Corina Martin: Elena Udrea a fost un model de succes pentru multe femei, a promovat turismul

Autor: Cosmin Vaideanu 24.05.2012

Preşedintele ANAT, Corina Martin, a declarat, la lansarea cărţii "Cariera - substantiv feminin", că Elena Udrea a făcut cunoscut domeniul turismului, deşi când a fost numită la conducerea MDRT persoanele din acest domeniu nu i-au acordat prea multe şanse întrucât nu avea legătură cu turismul, susţinând însă că nu o "interesează modelul politic Elena Udrea".

La conferinţa de lansare a campaniei de promovare a poveştilor de succes ale femeilor în cadrul proiectului european "Şanse egale pentru cariere de succes", organizată, joi, la Constanţa, de către Agenţia Mediafax şi SIVECO, Corina Martin a declarat că Elena Udrea s-a implicat mult în turism şi a ascultat de persoanele implicate în acest domeniu, deşi nu avea experienţă în domeniu.

"Elena Udrea a fost un model de succes pentru multe femei. Când a fost numită ministru, am râs cu toţii, nu i-am dat nicio şansă, am pus pariuri pe care ulterior le-am pierdut. Nu i-am dat şanse pentru că nu prea mai vrem să acceptăm după 22 de ani în turismul românesc persoane la conducerea acestui minister care nu au legătură cu turismul şi ea nu avea. Vreau să vă spun că a învăţat foarte mult, a avut înţelepciunea să asculte ceea ce noi îi explicam, a prins destul de repede, a şi aplicat şi sigur că turismul a ajutat-o să urce ulterior pentru că la turism te vezi altfel sunt evenimente, campanii de vizibilitate pe care o femeie ştie să le folosească mai bine decât un bărbat", a afirmat preşedintele ANAT.

Corina Martin a precizat că sunt multe persoane care regretă că Elena Udrea nu mai este ministru pentru că în mandatul acesteia s-a vorbit foarte mult despre turism.

"În domeniului turismului sunt mulţi colegi care o regretă pentru că în mandatul ei s-a vorbit de turism cum nu s-a mai vorbit poate în 22 de ani, fie că o comentau negativ pe ea ca persoană publică, dar pentru turism a ajutat, este un paradox. S-au discutat la nivel naţional, la televizor, probleme pe care le aveam de foarte mulţi ani, dar nu ajungeau până acolo pentru că întotdeauna turismul rămâne tinicheaua atârnată la economia naţională, este o prioritate electorală şi apoi patru ani de mandat uităm să ne ocupăm de ea. Se comentau ţinuta ei, cuvintele ei, prezenţa ei la un anumit eveniment, de exemplu cu trăistuţa pusă într-o parte în Maramureş, însă pe noi ne-a ajutat", a explicat Corina Martin.

Ea a menţionat că a ţinut să o felicite pe Elena Udrea la finalul mandatului de la Ministerul Turismului pentru că este o femeie puternică, nu pentru ceea ce a realizat în această calitate.

În acest context, Corina Martin a precizat însă că nu se referă la Elena Udrea ca politician: "Nu aş vrea să vorbesc despre Elena Udrea ca model politic, nici nu mă interesează modelul politic Elena Udrea".

La conferinţă au participat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin şi preşedintele Ligii Femeilor din Constanţa, Maria Frangeti.

Agenţia MEDIAFAX şi Siveco au lansat, miercuri, cartea "Cariera - substantiv feminin" şi un spot video de prezentare a poveştilor femeilor de succes, cu această ocazie începând şi campania de promovare care se va desfăşura în toate regiunile de dezvoltare.

Cartea "Cariera - substantiv feminin" prezintă poveştile de succes a 32 de femei care au reuşit să îmbine cariera cu viaţa profesională.

Cartea, lansată în cadrul proiectului "Şanse egale pentru cariere de succes", cofinanţat din Fondul Social European, a fost tiparită într-un tiraj de 4.000 de exemplare, din care 3.500 distribuite direct şi 500 vor fi date în cadrul conferinţelor regionale.

În cadrul proiectului a fost lansat şi un spot TV cu trei femei dintre cele 32 intervievate, mesajul transmis urmând să ajungă la un public ţintă de 300.000 de femei din mediul rural şi urban.

Proiectul "Şanse egale pentru cariere de cucces" este derulat de SIVECO România S.A., Agenţia de presă Mediafax şi Academia de Studii Economice Bucureşti şi finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.