Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autori: Andrei Cîrchelan , Bogdan Cojocaru , Vlad Popescu - Mediafax 24.05.2012

Boris Tadici (foto), care a pierdut recent alegerile prezidenţiale în faţa lui Tomislav Nikolici, ar putea urmări poziţia de premier al Serbiei, un post care este mult mai puternic decât cel de preşedinte, potrivit Thomson Reuters. Partidul Democrat condus de Tadici caută să menţină controlul asupra guvernării printr-o coaliţie cu Partidul Socialist condus de Ivica Dacici, fostul purtător de cuvânt al lui Slobodan Milosevici. Actuala coaliţie guvernamentală este la putere din 2008. Andrei Cîrchelan

Bulgaria a contribuit masiv la eforturile Greciei de a regla problema imigraţiei, potrivit Novinite. Un document trimis de preşedinţia daneză a Uniunii Europene către Consiliul European descrie participarea statelor membre UE la operaţiunea numită Poseidon, lansată în 2011cu scopul de a fortifica graniţele elene împotriva imigraţiei ilegale. În această operaţiune, Bulgaria este unul dintre cei mai activi membri, trimiţând anul trecut 76 de experţi, câini, 14 sisteme mobile cu vedere termică, patru sisteme manuale cu vedere termică şi 16 autovehicule de teren. În aceeaşi operaţiune, Germania a contribuit cu 10 specialişti. Andrei Cîrchelan

Constructorul auto german Opel intenţionează să majoreze anul acesta cu 40% producţia de motoare la uzina ungară Szentgothard, unde va crea, probabil, câteva sute de noi locuri de muncă în următorii trei ani, scrie portfolio.hu. În 2011 uzina a produs 222.000 de motoare. Aproape două treimi din livrări sunt destinate vânzărilor din SUA şi fabricilor auto din Mexic ale General Motors. Pe lista de clienţi ai uzinei figurează şi China şi Coreea de Sud. Opel Ungaria livrează peste ocean motoare cu litraj de 1,6 şi 1,8, cu care sunt dotate modelele Chevrolet Sonic şi Cruse. Bogdan Cojocaru

Succesul Renault în Rusia, una dintre ultimele pieţe unde grupul francez mai poate spera la creştere semnificativă, depinde de evoluţia Lada, evitată acum de ruşi din cauza calităţii deficitare, dar încă o marcă puternică şi bine înrădăcinată în conştiinţa publică, scrie Bloomberg. Asemenea multor mărci de automobile din perioada comunistă a Europei de Est, Lada este văzută în Rusia ca un automobil ieftin, însă greu de întreţinut, care se bazează încă pe loialitatea consumatorilor, tot mai pretenţioşi pe măsură ce veniturile cresc, iar oferta de autoturisme se îmbogăţeşte rapid cu mărci occidentale şi asiatice. Cota de piaţă a Lada în Rusia ar putea scădea anul viitor la 20% de la 29% în 2010, potrivit datelor IHS Automotive. Vlad Popescu

Producătorul american de software Microsoft intenţionează să investească mai multe zeci de milioane de dolari în proiecte de cercetare şi dezvoltare în Rusia, scrie Ria Novosti. Proiectele vor fi dezvoltate în centrul de tehnologie Skolkovo. Microsoft intenţionează să extindă cooperarea cu hub-ul rus în următorii ani. Colaborarea dintre compania americană şi Skolkovo a început în noiembrie 2010, când şeful Microsoft Steve Ballmer a anunţat infiinţarea unui centru de dezvoltare comun. Microsoft este una dintre primele mari companii care au anunţat planuri de a participa la proiectul Skolkovo. Bogdan Cojocaru