Xavier Piesvaux, Mega Image: Ne concentrăm atenţia pe Bucureşti şi pe împrejurimi, dar am început acum să ne uităm şi către alte zone din ţară

Autor: Cristina Rosca 22.05.2012

Retailerul belgian Mega Image, prezent pe piaţa locală cu supermarketurile cu acelaşi nume şi cu magazinele de proximitate Shop&Go, ar putea termina anul viitor cu un total de 300 de magazine faţă de 130 cât numără în prezent reţeaua. Acesta este unul dintre cele mai mari planuri de expansiune anunţate până acum de vreun retailer din România.

Xavier Piesvaux, directorul general al lanţului de magazine în România, spune că este posibil să atingă această ţintă în condiţiile în care încă mai există spaţii pentru a dezvoltarea reţelei.

"Este posibil să atingem până la finele lui 2013 cifra de 300 de magazine, însă pentru noi nu numărul de unităţi este impor­tant, ci modul în care se dezvoltă reţeaua în ansamblu", spune francezul, unul dintre cei mai discreţi CEO din comerţul local, la una dintre primele sale ieşiri în presă.

Piesvaux a preluat conducerea reţelei Mega Image în vara lui 2008 când reţeaua număra 24 de magazine. În cei aproape patru ani la conducerea lanţului de maga­zine el a mizat pe o expansiune agresivă, du­când retailerul la un total de 130 de ma­gazine. Doar în acest an Mega Image a deschis 25 de magazine, faţă de 33 pe toată durata anului trecut.

"Nu pot să vă spun numărul exact al ma­ga­zinelor pe care le vom deschide în acest an, însă pot să vă spun că vom menţine ritmul de până acum. Nu avem de gând să înce­ti­nim", spune Piesvaux. În acest context, nu­mărul deschiderilor Mega Image în acest an ar putea depăşi 70.

Merge înainte cu deschiderile

Ziarul Financiar a scris anterior că, po­trivit unor surse din piaţă, belgienii au în plan deschiderea a 150 de magazine în pe­rioa­da 2012-2013, respectiv 80 în acest an şi 70 anul viitor.

Xavier Piesvaux a spus că retailerul are în acest an un buget de 50 mil. euro pentru investiţii. Aceşti bani vor fi folo­siţi pentru deschideri, remodelări şi proiecte de CSR (corporate social responsability - n.red.).

Bugetul de investiţii din acest an este similar celui din 2011 când compania a chel­tuit o parte din bani pentru construcţia unui depozit de 40.000 de metri pătraţi în Popeşti-Leordeni. Anul acesta compania nu va mai construi niciun alt depozit, urmând a se axa pe deschideri.

"Ne concentrăm atenţia pe Bucureşti şi pe împrejurimi, aşa cum am făcut şi până acum. Am început acum să ne uităm însă şi către alte zone din ţară", spune Piesvaux.

Încă de la intrarea pe piaţă belgienii şi-au concentrat atenţia pe Bucureşti şi ju­de­ţul Ilfov, unde au peste 100 de magazine. Re­tai­le­rul şi-a extins reţeaua până în sud, în ju­deţul Giurgiu, în nord până la Braşov şi în vest până în judeţul Argeş. La est de Capi­tală, singurul judeţ unde com­pania a deschis magazine este Constanţa, fiind ocolite astfel mai săracele judeţe Ialomiţa şi Călăraşi.

Achiziţii şi deschideri de la zero

Până în prezent retailerul belgian a mizat atât pe deschideri de la zero, cât şi pe achiziţiile reţelelor concurente. La finalul anului trecut a preluat toate cele trei magazine din Bucureşti ale G'Market. Mega Image nu se află însă la prima achiziţie. Ast­fel, în 2008, Delhaize Group a preluat, prin intermediul subsidiarei Mega Image, toate cele 14 magazine La Fourmi din Bucureşti în schimbul sumei de 18,6 mil. euro.

La sfârşitul anului 2010 belgienii, care deţin cea mai extinsă reţea de supermar­ke­turi din ţară, au cumpărat şi două magazine Pri­măvara deţinute de omul de afaceri Ion Avram, unul dintre puţinii antreprenori români din comerţ care au rezistat crizei. În prezent reţeaua lui este acum în insolvenţă, la propria cerere.

Avans de 38% al businessului

Criza financiară nu a oprit trendul as­cen­dent al afacerilor Mega Image. Avansul de anul trecut a fost de 38%, până la 1,2 miliarde de lei (283 mil. euro), potrivit cal­cu­lelor ZF pe baza datelor oferite de Piesvaux. El nu a precizat însă dacă retai­lerul a înre­gistrat şi creştere like-for-like (la un număr con­stant de magazine), acesta fiind unul dintre cei mai importanţi indicatori, care arată practic evoluţia consumului. Anul tre­cut consumul a scăzut cu circa trei procente, însă în primul trimestru a avansat cu 4,5%.

"Anul a început bine pentru întregul sector de comerţ cu dominantă alimentară, şi pentru noi. Estimăm ca la finele anului să obţinem creşterea cifrei de afaceri", conchide Piesvaux, fără a oferi alte cifre.