Proiect care interzice reclama stradală indecentă pentru saloane de masaj erotic, adoptat tacit

Autor: Eliana Radulescu 21.05.2012

Amenda propusă în acest caz ar fi de la 5.000 de lei la 25.000 de lei.

Iniţiativa de modificare a Legii 196/2003 privind combaterea pornografiei, iniţiată de deputaţii Claudia Boghicevici (PDL), Ileana Cristina Dumitrache (PSD) şi Ancuţa Cristina Pocora (PNL), a trecut de Senat fără a fi dezbătută înainte de expirarea termenului de adoptare tacită.

Propunerea legislativă mai interzice ca saloanele de masaj erotic să folosească reclamă stradală indecentă şi să fie amplasate la o distanţă mai mică de 250 de metri faţă de şcoli sau lăcaşuri de cult.

Proiectul mai prevede sancţionarea publicităţii saloanelor de masaj erotic sau a persoanelor care oferă servicii cu caracter sexual în orice alt cadru decât cel prevăzut de lege.

Iniţiatorii propunerii legislative arată, în expunerea de motive, că activitatea de promovare a saloanelor de masaj erotic a luat amploare, "în special prin afişarea de fluturaşi, mesaje publicitare şi site-uri dedicate".

"Democratizarea vieţii sociale şi politice îşi poate atinge scopul numai în condiţiile perfecţionării legislaţiei, mai ales a legislaţiei penale şi civile, menită să asigure o protecţie reală a demnităţii, onoarei, a vieţii private a persoanei. Insuficienţa reglementărilor legale în domeniu a favorizat, în România, apariţia unui fenomen nociv, cu consecinţe grave pentru sănătatea şi moralitatea societăţii", menţionează iniţiatoarele proiectului.

Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului adoptaseră anterior un raport de respingere a iniţiativei legislative.
Proiectul va fi transmis la Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.