Jidvei: Nu am avut aşteptări mari de la primele trei luni

Autor: Ioana David 20.05.2012

Jidvei, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală a vinului, spune că începutul de an este întotdeauna dificil în această industrie, odată cu trecerea efervescenţei din perioada sărbătorilor de iarnă şi a vacanţelor, ceea ce se simte la nivelul consumului.

"În fiecare an nu avem aşteptări foarte mari de la primul trimestru, în special de la luna ianuarie şi prima jumătate a lunii februarie", a spus Ioana Anghel, PR manager al Jidvei.

Cu toate acestea, compania a înregistrat o creştere de peste 20% a volumului de vânzări în primele trei luni comparativ cu perioada similară din 2011, până la 1,6 milioane de sticle. Ca număr de unităţi, creşterea a fost de 300.000 de sticle.

"Încercăm să menţinem o prezenţă cât mai bună pe partea de distribuţie. Mare parte din vânzările Jidvei se realizează prin HoReCa (hoteluri, restaurante - n.red.) şi atunci este foarte important să nu existe sincope în această zonă. Pe lângă aceasta, am încercat să oferim o plajă cât mai largă de produse", a mai spus Ioana Anghel.

 

Estimări precaute

Rezultatele Jidvei din primele trei luni ale anului sunt peste aşteptările companiei, însă Ioana Anghel spune că în continuare compania "încearcă să fie prudentă în estimări".

"Având în vedere situaţia delicată din economia autohtonă şi mondială, încercăm să fim mai prudenţi şi să ne menţinem într-o poziţie constantă, mai degrabă decât să ne facem calculele pe estimări extrem de optimiste", a mai spus Ioana Anghel.

Jidvei se numără printre cei mai mari producători de vin de pe piaţa locală şi deţine aproximativ 2.000 de hectare cultivate cu viţă-de-vie în judeţul Alba.

"Din întreg portofoliul de produse, cea mai mare creştere am înregistrat-o, ca volum, pe segmentul mediu, la vinurile cu Denumire de Origine Controlată", a adăugat Ioana Anghel.

Controlată de familia Necşulescu, compania exportă vin sub 10% din cifra de afaceri în state din Europa, dar şi în SUA şi Asia (fără China). Recent pe lista statelor unde ajunge vinul de la Jidvei a fost trecută şi China.

"La sfârşitul lunii martie am lansat noua colecţie Owner's Choice cu două game: Ana şi Maria (vinuri pe segmentul superpremium pentru HoReCa şi magazine de specialitaten. red.)", a mai spus Ioana Anghel.

 

Fac investiţii de aproape 11 milioane de euro

Jidvei a avut în 2010 o cifră de afaceri de 18 mil. euro şi activează într-o industrie care se ridică anual la circa 350 mil. euro. Scăderea consumului de vin s-a instalat odată cu venirea crizei şi încă nu a trecut. De asemenea, scăderea consumului se suprapune peste perioada în care în piaţă apar vinuri noi, din fonduri europene, şi care pun presiune extrem de mare pe preţuri.

Jidvei şi-a programat în acest an investiţii de 10,7 milioane de euro, cele mai importante proiecte fiind replantarea unor suprafeţe cu viţă-de-vie, instalarea unor sisteme de susţinere a viei, achiziţia de utilaje şi irigarea.

Totodată, printre proiectele companiei se mai numără o cramă, un restaurant cu specific local în comuna Jidvei (judeţul Alba), o secţie de prelucrare a strugurilor în comuna Tăuni (judeţul Alba) şi altele.