Isar: Soluţia pentru CupruMin poate fi vânzarea, o asociere sau listarea la bursă

Autor: Anca Dumitrescu 17.05.2012

"Vom găsi o soluţie. Aceasta ar putea fi vânzarea, o companie mixtă sau listarea. Nu ştim exact, dar în cazul CupruMin ne vom face temele mai bine. Sunt mai multe elemente cu care nu suntem de acord şi vrem să o facem cum trebuie", a spus Isar.

Premierul Victor Ponta a declarat recent, la emisiunea "După 20 ani" de la PRO TV, că guvernul analizează varanta de a transfera acţiuni ale Cupru Min către Consiliul Judeţean Alba, urmând ca autoritatea locală să atragă de la Uniunea Europeană fondurile necesare investiţiilor de mediu în cadrul companiei.

Premierul declarase anterior că Guvernul a transmis FMI că nu va vinde Cupru Min pe baza strategiei fostului Cabinet, la un preţ mic şi împotriva intereselor strategice, ci pe baza unui program de parteneriat public-privat care va fi definitivat în patru luni.

Roman Copper a atacat în instanţă statul român, acuzând Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie că "a încetat unilateral discuţiile" cu firma canadiană pentru Cupru Min Abrud, deşi aceasta câştigase licitaţia pentru preluarea societăţii miniere.

Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cupru Min a fost asumată în discuţiile cu FMI.

Cupru Min deţine exploatarea Roşia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.