Austriecii de la VIG au tăiat 40 de milioane de euro din valoarea afacerilor locale

Autor: Ciprian Botea 16.05.2012

Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG) şi-a redus anul trecut cu aproape o treime valoarea contabilă a afacerilor locale de asigurări generale, care scad de trei ani consecutiv, până la 276 mil. euro, potrivit raportului anual al grupului.

Austriecii au redus valoarea contabilă a afacerilor de asigurări generale cu 123 mil. euro, în condiţiile în care după inventarierea activelor deţinute s-a constatat că valoarea actuală a acestora a scăzut sub cea din momentul achiziţiei.

VIG deţinea la sfârşitul anului trecut trei companii locale de asigurări generale - Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări.

Toate companiile au fost achiziţionate după anul 2005, austriecii investind peste o jumătate de miliard de euro pentru dezvoltarea afacerilor locale. VIG mai deţine şi o companie de asigurări de viaţă - BCR Asigurări. Poliţe de viaţă emite însă şi Asirom.

Spre deosebire de afacerile de asigurări generale, cele de viaţă au crescut constant în ultimii ani datorită vânzărilor prin canalul de bancassurance, astfel că la finalul anului trecut valoarea contabilă a afacerilor de viaţă ajungea la 152 mil. euro, în creştere de la 69 mil. euro în 2010.

La nivel agregat austriecii au redus cu 40 mil. euro fondul comercial subsidiarelor locale, adică diferenţa dintre valoarea de achiziţie a operaţiunilor locale şi valoarea actuală a activelor şi datoriilor contingente.

Fondul comercial (în engleză goodwill) reprezintă valoarea contabilă a potenţialului de business conform planului de afaceri, iar reducerea a avut loc în contextul în care grupul a considerat că acea valoare înregistrată în bilanţ nu mai reflectă valoarea reală a companiei locale de asigurări.

Mai multe companii de asigurări, dar şi bănci au decis anul trecut reducerea fondului comercial al subsidiarelor din România, având în vedere condiţiile economice dificile.

Asigurătorul austriac Uniqa a redus cu 15 milioane de euro fondul comercial al companiei locale, decizia de reevaluare fiind motivată de faptul că intensitatea revenirii din recesiune a economiei este mai lentă decât a fost asumat iniţial în planul de business. Uniqa a preluat în 2008 compania Unita de la VIG, numele acesteia fiind schimbat ulterior în Uniqa Asigurări.