Ridicarea imunităţii lui Laszlo Borbely, posibil să fie votată săptămâna viitoare de Cameră

Autor: Alina Novaceanu - Mediafax 14.05.2012

Camera Deputaţilor ar putea să dezbată săptămâna viitoare cererea de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely, dacă Comisia juridică finalizează raportul suplimentar în acest caz, a anunţat, luni, secretarul Camerei Georgian Pop.

Întrebat dacă cererea în cazul lui Laszlo Borbely va intra în dezbaterea plenului marţea viitoare, Georgian Pop a precizat: "Dacă Comisia juridică termină raportul suplimentar (la cazul Borbely - n.r.), atunci probabil că da".

"Chestiunea depinde de Comisia juridică. Procedural avem nevoie de acest raport suplimentar, fără el nu putem să înscriem pe ordinea de zi", a adăugat Pop.

Camerei Deputaţilor a decis, săptămâna trecută, retrimiterea la Comisia juridică a raportului privind cererea de începere a urmării penale a lui Laszlo Borbely, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, pentru întocmirea unui raport suplimentar.

Liderul grupului UDMR, Mate Andras Levente, a solicitat acest lucru pe motiv că parlamentarii PSD erau în grevă parlamentară atunci când s-a elaborat raportul, decizia fiind luată cu numai şapte membri ai comisiei.

DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.