Emiratul Qatar a cumpărat o participaţie "semnificativă" la Royal Dutch Shell

Autor: Anca Dumitrescu 11.05.2012

Un purtător de cuvânt al Shell a confirmat achiziţia de titluri ale grupului de către Qatar, dar a refuzat să precizeze amploarea operaţiunii.

Publicaţia Middle East Economic Survey (MEES) a relatat anterior că fondul suveran de investiţii al Qatar-ului (QIA) este interesat de o participaţie de 3%-5% la Shell.

Cu o deţinere de 5%, emiratul Qatar ar fi cel mai mare investitor unic al Shell, potrivit datelor Reuters.

Emiratul s-a îmbogăţit datorită rezervelor mari de gaze şi a înfiinţat fondul suveran de investiţii pentru achiziţii de participaţii la companii listate din întrega lume.

"Suntem încântaţi să salutăm Autoritatea pentru Investiţii din Qatar, ca acţionar important, pe termen lung, al Shell, având în vedere relaţiile excelente cu acest statul", a afirmat purtătorul de cuvânt al Shell într-un comunicat.

Shell operează în Qatar proiecte de mai multe miliarde de dolari, în domeniul gazelor.

Acţiunile Shell listate la Londra erau la ora 13:57 GMT în creştere cu 0,6%, faţă de un declin de 0,6% al indicelui STOXX Europe 600 Oil and Gas.

Reprezentanţii ENI au refuzat să comenteze informaţia că ar negocia vânzarea unei participaţii către Qatar.

O divizie a QIA, Qatar Holding, a anunţat luna trecută că şi-a majorat deţinerea la grupul francez Total la 3%.