Băsescu: Să sperăm că reformarea întreprinderilor de stat va avea succes în perioada următoare

Autor: Marius Fratila 06.05.2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la întrevederea cu delegaţia FMI, CE şi BM, că speră că în perioada următoare va avea mai mult success reformarea întreprinderilor de stat, în condiţiile în care nu s-au constatat multe progrese în acest sens.

"Aşa cum am înţeles, nu avem prea multe progrese în reformarea întreprinderilor de stat, dar programul a fost renegociat în ultimele zile. Să sperăm că vom avea succes în perioada următoare. Sperăm şi o să vedem", a spus Băsescu la începutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni cu delegaţia FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.

La întrevederea de la Palatul Cotroceni participă şi ministrul propus pentru portofoliul Finanţelor în Cabinetul Victor Ponta, Florin Georgescu, precum şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Ghergina, dar şi reprezentantul României pe lângă FMI, Mihai Tănăsescu şi reprezentantul BNR Adriana Marinescu.