50 de ani de lipsă de informaţii cu privire la arta şi cultura contemporană din România perioadei comuniste

Autor: Ziarul de Duminica 20.04.2012

Trei femei

"Ciao, bella!" este unul dintre cele mai neobişnuite şi calde spectacole ce vor fi lansate luna aceasta, la Godot Café-Teatru. Cu Ioana Flora, Cătălina Mustaţă şi Clara Floresîn distribuţie (foto 1),şi regizată deAntoaneta Zaharia, piesa este unade tip confesiune - monolog, unspectacol contemporan cu structură modernă, inspirat de spectacolele lui Pippo Delbono. Trei femei, aflate în jurul vârstei de 35-40 de ani, cele mai bune prietene, îşi dezvăluie treptat dorinţele, speranţele, nostalgiile, problemele, încep să se bucure de viaţa pe care o au şi să aibă curajul de a lua decizii. Premiera spectacolului va avea loc duminică, 22 aprilie, de la 7 seara.

Tratat cu mult umor şi fără a avea o tematică feministă,"Ciao, bella!" este un text contemporan cu o problematică majoritar feminină, care se bucură de jocul unor actriţe foarte bune, pentru care spectacolul este un tur de forţă şi profesionalism.

Moni (Ioana Flora), actriţă, este casătorită şi are un copil de 10 luni. Pleacă în Franţa într-un turneu artistic şi este foarte fericită să evadeze din rutina zilnică, din atmosfera apasătoare a familiei sale. În această călătorie îşi va reevalua viaţa. Petra (Cătălina Mustaţă), tot actriţă, este plecată de 6 ani în Italia. Dacă în România nu a reuşit să facă nimic, deşi nu era lipsită de talent, în Italia cunoaşte oameni minunaţi care o ajută, e mulţumită că este un om apreciat, respectat, că poate să trăiască decent din munca sa, deşi suferă că nu mai face teatru. Are un partener, Franco, e încântată de viaţa pe care o duc împreună, dar nu îl poate iubi…

Bianca (Clara Flores), actriţă, de origine din Argentina, are în spate o istorie impresionantă - familia ei fusese persecutată de regimul militar argentinian. Deşi este de la 5 ani în România, se simte tot o străină, duce dorul unei familii reunite aşa cum a avut doar în copilărie: viaţa sa este impărţită între strădania de a face teatru şi lipsa unui partener care să îi stea alături. Lipsa banilor o îndeamnă să îşi calce peste orgolii şi să se angajeze ajutor de cofetar.

Remember my name: Geraldine Chaplin

Una dintre figurile majore ale cinematografiei ultimelor decenii, Geraldine Chaplin (foto 2), va fi celebrată la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc între 1 - 10 iunie 2012, la Cluj-Napoca. Celebra actriţă va primi Premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia mondială, la gala de închidere a festivalului, pe data de 9 iunie.

Pe 31 iulie 1944, Geraldine Chaplin se năştea în familia celui pe care presa internaţională îl numea deja, fără rezerve, cel mai mare star de film din lume. Era cel de-al patrulea copil al lui Charlie Chaplin şi primul dintre cei opt pe care legendarul actor i-a avut cu cea de-a patra soţie, Oona O'Neill, fiica dramaturgului Eugene O'Neill. De-a lungul vieţii, asemănarea izbitoare cu tatăl ei şi numele Chaplin aveau să atragă o atenţie considerabilă asupra sa.

Cel care a adus-o pentru prima dată în faţa camerei de filmat, într-un rol minor din Limelight (1952), a fost chiar tatăl ei. De atunci au trecut 60 de ani şi peste 100 filme. În tot acest timp, Geraldine Chaplin şi-a construit propria identitate, diferită de a părintelui ei, şi o carieră impresionantă. Aerul enigmatic şi vulnerabil, privirea pătrunzătoare şi forţa interioară pe care o emană au propulsat-o în roluri dramatice de substanţă, în filmele unor cineaşti precum David Lean, Robert Altman, Pedro Almodovar, Carlos Saura, Claude Lelouch, Martin Scorsese, Alain Resnais, Jacques Rivette sau Franco Zeffirelli.

Fluentă în spaniolă, franceză şi engleză, Geraldine Chaplin s-a mişcat cu uşurinţă între cele trei cinematografii. În aceeaşi perioadă, impresionat de talentul ei, cineastul american Robert Altman i-a oferit un rol de reporter BBC în Nashville (1975), care i-a adus o nominalizare la Globul de Aur pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar. A distribuit-o apoi în Buffalo Bill and the Indians (1976) şi A Wedding (1978), iar ca producător - în Welcome to L.A. (nominalizare la BAFTA, 1976) sau Remember My Name (1978), ambele regizate de Alan Rudolph. Cu rolul soţiei criminale din Remember My Name, Chaplin a primit elogii în presă, partener de platou fiindu-i Anthony Perkins.

La TIFF 2012, spectatorii o vor vedea pe Geraldine Chaplin în câteva dintre filmele sale, inclusiv într-unul dintre cele mai recente, Et si on vivait tous ensemble? (r. Stéphane Robelin, 2011), în care apare alături de Jane Fonda şi Pierre Richard. Comedia are ca protagonişti cinci prieteni vechi care decid, atunci când unul dintre ei suferă un infarct, să se mute împreună, ca alternativă la azilul de bătrâni. Un student (Daniel Brühl) care face o cercetare despre populaţia îmbătrânită a Franţei, supraveghează "experimentul". Filmul a avut premiera mondială anul trecut, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno.

In memoriam Václav Havel, la Cinepolitica

Prima ediţie Cinepolitica - Festivalul Internaţional al Filmului Politic, unicul eveniment de gen din România, va fi precedată de o avanpremieră de patru zile (11-14 iunie) la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MŢR). În cadrul acestei Avanpremiere la Cinepolitica, cinefilii bucureşteni se vor delecta cu patru programe speciale, axate pe câteva teme de larg interes sau personalităţi ale politicii mondiale şi ale cinematografului politic. Unul dintre aceste programe speciale este dedicat unuia dintre cei mai importanţi lideri politici de la finele secolului XX, Václav Havel - dramaturg, eseist, poet şi disident, cel de-al nouălea şi ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003). Autor a peste 20 de piese de teatru şi a numeroase opere de non-ficţiune traduse pe plan internaţional, Havel a fost, totodată, unul dintre semnatarii manifestului Charta 77, unul din semnatarii de bază ai Declaraţiei de la Praga despre Conştiinţă Europeană şi Comunism, precum şi membru al consiliului Fundaţiei Victimelor Comunismului.

In memoriam Václav Havel, programat pentru data de 14 iunie, va începe de la ora 18:00 în Studioul Horia Bernea, unde se va difuza, în premieră românească, documentarul de lungmetraj Cetăţeanul Václav Havel pleacă în vacanţă (regia: Adam Novak şi Jan Novak, 2006) o reconstituire cu mult umor şi simţ ironic a unui episod mai puţin cunoscut din viaţa de disident a lui Havel: decizia de a testa limitele securităţii prin plecarea într-o lungă "vacanţă" de vizitare a tuturor prietenilor săi din Cehoslovacia... Proiecţia va fi urmată de Václav Havel la Cetatea din Praga (2009), un mediumetraj documentar în regia lui Petr Jančárek, care trece în revistă primele şase luni de preşedinţie ale lui Havel, perioadă în care acesta a călătorit pentru prima dată în Europa, SUA şi Uniunea Sovietică. Nu lipsesc nici discursul istoric ţinut în faţa Congresului American şi nici vizitele Papei Ioan Paul al II-lea şi a lui Dalai Lama în fosta Cehoslovacie. Petr Jančárek, documentaristul personal al lui Václav Havel şi, totodată, invitatul special al evenimentului, va prezenta la Bucureşti, în premieră absolută, un fragment dintr-un documentar despre ultimul an din viaţa lui Václav Havel.

Odată cu lăsarea întunericului, de la ora 21:30, la MŢR va avea loc proiecţia în aer liber a lungmetrajului Plecare (Leaving, 2011, foto 3), unicul film regizat de Václav Havel, o comedie dulce-amară despre un cancelar care urmează să fie demis din funcţie după foarte mulţi ani de serviciu în slujba ţării. Adaptare a piesei omonime, publicată de Havel în 2007, Plecare a fost lansat în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova, ediţia 2011.

Horia Mihail în Danemarca şi Germania

Horia Mihail (foto 4,© Virgil Oprina) va evolua în luna aprilie pe scene din Danemarca şi Germania. Cunoscutul pianist român va interpreta Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov acompaniat de South Jutland Symphony Orchestra în Danemarca şi Germania în două concerte, în 19 şi 20 aprilie.Concertele, dirijate de David Porcelijn şi avându-l ca solist pe Horia Mihail, vor cuprinde lucrări de Julius Röntgen, Serghei Rachmaninov şi Emil Hartmann. Din 2009 artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Naţională Radio şi dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar şi în turnee în ţară sau la Roma în decembrie 2009, ori la Expoziţia Mondială de la Shanghai în iulie 2010. De un remarcabil succes la public s-au bucurat recitalurile solo din cadrul Anului Chopin de la Bucureşti şi Viena. La finalul anului 2010, Radio România a realizat în parteneriat cu Institutul Polonez un CD dedicat Anului Chopin în România pe care este inclus Concertul în fa minor pentru pian şi orchestră de Chopin în interpretarea lui Horia Mihail alături Orchestra Naţională Radio dirijată de Christian Badea.

În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat "Pianul călător - Pe urmele lui Franz Liszt", care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul îl va continua în anii următori. În vara anului 2011, Horia Mihail a participat la Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, iar în septembrie 2011 la Festivalul Internaţional "George Enescu". Proiectul "Duelul viorilor - Stradivarius versus Guarneri" l-a adus alături de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru pe scenele din 6 oraşe din ţară, iar proiectul "Cele trei dive" alături de celebrele cântăreţe Ruxandra Donose, Teodora Gheorghiu şi Leontina Văduva la Iaşi, Cluj şi Timişoara. Tot în stagiunea 2011-2012, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, în Danemarca şi Germania.

Proiectele sale din anul 2012 vizează, printre alte proiecte solo şi camerale, o primă ediţia a proiectului Flautul de aur - 25 aprilie - 7 mai, o a doua ediţie a turneelor naţionale Pianul călător în perioada 22 mai - 30 iunie şi Duelul viorilor, alături de violoniştii Liviu Prunaru - Stradivarius şi Gabriel Croitoru - Guarneri, între 12 şi 25 septembrie.

Lia Perjovschi susţine prelegerea "Sens"

Pe 12 aprilie 2012, , cu sprijinul ICR Istanbul, Lia Perjovschi a prezentat "Sens" în cadrul programului "Era un timp al conversaţiei" la Centrul de Cercetare si Artă Contemporană SALT.
Intervenţia Liei Perjovschi este prima dintr-o serie de prelegeri ale specialiştilor din România la Centrul SALT, iniţiativă a ICR Istanbul care se înscrie într-un parteneriat pe termen lung între cele două instituţii. În cadrul acestuia în 2012 şase specialişti români din domeniile artelor vizuale şi arhitecturii vor fi integraţi în programe SALT în desfăşurare şi invitaţi să ţină prelegeri sau ateliere pe teme relevante fiecărui program. În acelaşi timp prin programele de mobilitate ale ICR Istanbul, doi specialişti de la SALT din domeniile artă contemporană şi arhitectură se vor deplasa in România pentru a se documenta şi pentru a alege potenţiali invitaţi pentru anul 2013. Centrul de Cercetare si Artă Contemporană SALT este una dintre cele mai prestigioase instituţii de artă şi cercetare din Istanbul, programele sale incluzând expozitii, prelegeri publice si proiectii de filme, dar si cercetare multidisciplinară.

Lia Perjovschi trăieşte şi lucrează în Bucureşti şi Sibiu. A absolvit Academia de Arta din Bucuresti in 1993. În cadrul prelegerii Perjovschi va prezenta lucrările sale din România, Europa, SUA, Asia, Africa, Orientul Mijlociu şi va vorbi despre dezvoltarea Centrului de Artă Contemporană Arhivă / pentru Analiza Artei (CAA), prezentând un scurt istoric din momentul în care a fost înfiinţat până în prezent. La începutul anului 1990 Lia Perjovschi a stabilit CAA - Arhiva de Artă Contemporană (foto 5) pentru a recupera 50 de ani (1950-1990) de lipsa de informaţii cu privire la arta şi cultura contemporană din România perioadei comuniste.

"Drumul Crucii"

CreArT - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti organizează, cu ocazia sărbătorilor pascale, o expoziţie de icoane şi concerte corale, intitulată "Drumul Crucii". Evenimentul se desfăşoară în perioada 9 - 22 aprilie 2012 la Muzeul Municipiului Bucureşti (foto 6), în colaborare cu iconari şi artişti plastici, recunoscuţi pentru talent şi iscusinţă. În cadrul acestei expoziţii expun: Elena Oana Agapie, Mihaela Bădescu, Aurelia Ciobanu, Cecilia Cişmaşu, Elena Constantin, Radu Dincă, Oana Ducu, Laurenţiu Manuel Macarie, Marian Manole, Ana Maria Marinică, Maria Măciucă, Iulian Mata, Nicolae Nestor, Ileana Ometită, Manuela Petre, Loredana Sârb, Valeriu Stoica, Ovidiu Teodorescu, Adina Mocanu, Ioana Truică. Expoziţia este deschisă zilnic între orele 10:00 - 18:00; intrarea liberă.