Martie negru în 18 scene/ de Ziarul de duminică

Spectacolul 20/20 de Gianina Cărbunariua avut premiera în octombrie 2009 şi a participat la festivaluri din ţară (Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Naţional de Teatru "I.L Caragiale", Festivalul Atelier de la Baia Mare etc.) şi din străinătate (Festivalul New Drama din Budapesta, Festivalul Internaţional de la Novi Sad, Festivalul Dialog de la Wrocław, festivaluri de teatru din Ungaria: Pécs, Kisvárda, Debrecen, Eger, Budapesta). 20/20 a participat la Festivalul Naţional de Teatru din Ungaria (POSZT) şi a obtinut Premiul special al juriului şi Premiul Rivalda acordat de Teatrul Thalia - Budapesta. Obţine Premiul acordat de Fundaţia Szülőföld la Festivalul Teatrelor Maghiare desfăşurat la Kisvárda şi premiul "Marile Sperante" acordat de Asociatia Internatională a Criticilor de Teatru (AICT) - Secţia Română.

Spectacolul şi echipa proiectului:

Pe 19 şi 20 martie 1990, la Târgu-Mureş au avut loc confruntări între membrii comunităţilor române şi maghiare, în care şi-au pierdut viaţa şi au fost rănite persoane din ambele tabere. Atât poate afla cu certitudine cel care porneşte azi pe urma conflictelor interetnice cunoscute şi sub numele de Martie negru. Evenimentul este pomenit din când în când în câte un discurs politic, mesajul căpătând diferite culori în funcţie de partid. Lipseşte consensul referitor la motivele declanşatoare, derularea, consecinţele şi gravitatea evenimentelor. Diferitele perspective îşi apără propriul adevăr fără să fi intrat vreodată în dialog deschis şi definesc, chiar şi după douăzeci de ani, atmosfera şi relaţiile româno-maghiare din Târgu-Mureş. În instituţiile oraşului românii şi maghiarii lucrează mai degrabă unul lângă celălalt decât împreună. De cele mai multe ori tinerii merg în cluburi şi baruri diferite, în funcţie de etnie. Manualele de istorie vorbesc sporadic despre fenomenul minorităţii.

20/20 este o producţie care pune în discuţie, prin mijloacele teatrului, particularităţile convieţuirii româno-maghiare, bilingvismul şi situaţiile umane, conflictele ce pot apărea, cum ar fi confruntările interetnice din martie '90. Dictatura comunistă şi revoluţia din decembrie '89 i-au inspirat pe mulţi scriitori, regizori şi cineaşti, realitatea socială şi politică de după 1990 rămânând cvasi-neexplorată până acum. De aceea, echipa maghiaro-română a spectacolului a invitat oraşul să fie coautor: amintirile personale ale celor peste cincizeci de intervievaţi au însemnat punctul de pornire pentru spectacolul racordat la istoria recentă. Spectacolul nu-şi propune să facă dreptate, să reconstituie momentul martie '90, sau să construiască eroi. Situaţiile fragmentate, mărturiile contradictorii denotă lipsa unui punct de vedere general valabil. Ne rămâne adevărul răscolitor şi câteodată grotesc al unor detalii păstrate în amintire, istorisiri moştenite, precum şi şirul întrebărilor nerostite ale unei realităţi postmartie.

20/20- douăzeci de ani trecuţi de la acea zi de 20 martie.

În medicina oftalmologică, 20/20defineşte acuitatea vizuală normală. Spectacolul Studioului Yorick focalizează subiectul, pentru ca după aceea să vorbim despre el - în limba maternă, în limba celuilalt sau în orice altă limbă. Aşa cum actorii în spectacol vorbesc nu doar în limba lor, ci şi în a celuilalt, asumându-şi imperfecţiunile. Cine cum poate.

Studio Yorick, Târgu-Mureş & dramAcum, Bucureşti

Textul şi regia: Gianina Cărbunariu

Artist vizual: Maria Drăghici

Traducător şi asistent dramaturgie: Boros Kinga

Actori: Bányai Kelemen Barna, Berekméri Katalin, Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu, Radu Iacoban, Korpos András, Rolando Matsangos, Sebestyén Aba, Cristina Toma, Tompa Klára

Finanţatorul principal al spectacolului este Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Ecouri de presă:

"Din cincizeci de interviuri, din cincizeci de poveşti de viaţă, îmi permit să spun total contradictorii, artiştii au făcut 18 scene în care evenimentele de la Târgu Mureş din 1990 să poată fi - evocate? arătate? întrezărite? Puse în altă perspectivă? Caut verbul potrivit, pe care însă spectacolul, vibrant, fără să lase pentru o secundă mintea şi inima să se liniştească, în mod rafinat nu ni-l oferă. În asta constă secretul lui, plus faptul că evită orice stereotipie. Nu se dau verdicte nici în ceea ce priveşte partea maghiară, nici cea română, fiecare îşi primeşte discursul de incriminare şi de apărare care i se cuvine. (...) Poezia lui Remenyik, recitată în contextul acelor vremuri, este simbolul perfect al adânc-maghiarismului anacronic şi mărginit, mai ales dacă intră în combinaţie cu personaje ce se numesc Kálnoky Werbőczy Árpád şi Árpádné Gyöngyvér şi care sunt actori veniţi în Transilvania cu un recital de poezie pentru 15 martie, aşa cum se întâmplă în spectacol. István, a király nu mai e hit. Moldoveanul sau olteanul adus cu "repartiţia" la sute de kilometri de locul lui de naştere, oricât de ridicolă ar fi situaţia, trezeşte empatie. Lista răniţilor şi a rănilor e fără comentariu. Nume, vârstă, localitate, traumatism. Date sterile. Eroi sau criminali? Nu se ştie." Timea Papp, Doar o amintire? în revista Revizorul, decembrie 2009

"Spectacolul 20/20 ar fi putut plasa povestea într-o adaptare după Shakespeare aşa cum se face de obicei, însă Gianina Cărbunariu împreună cu actorii au plecat de la contextul social al vremii, au făcut interviuri, au scotocit poveştile propriilor familii şi din toate acestea au construit spectacolul şi limbajul propriu al acestuia. Rămânem interzişi la final, văzând cum teatrul documentar s-a născut sub ochii noştri şi ne întrebăm cum pot să fie atît de proşti şi românii şi maghiarii, încât să nu reuşească să se solidarizeze. Aş face acest spectacol material obligatoriu pentru toţi cei aflaţi la putere, pentru a mai aduce lumină în această beznă." Sisso, Europa nu tace, Kultura.hu, 30 noiembrie 2009

"Nu ştiu cum a fost primit spectacolul "la el acasă", la Tîrgu-Mureş. Publicul de la Budapesta (spectatori de-ai locului şi participanţi la o conferinţă internaţională pe tema - evident - "După 20 de ani") au părut să înţeleagă ceea ce era, cred eu, de înţeles: ruşinea că, în anul 2009 al istoriei lor creştine, oamenii mai pot fi încă atît de intoleranţi şi de robiţi prejudecăţilor, atît de orbi şi atît de proşti. Cum spuneam, bilanţurile nu produc întotdeauna satisfacţie. Dacă, măcar, dau de gîndit, totul e în ordine." Alice Georgescu, Dilema Veche, decembrie 2009

"Un spectacol istoric - nu pentru că vorbeşte despre istorie, despre trecutul recent, ci pentru că încalcă ceva: o tăcere, un tabu, temeri, şi obiceiul teatrului maghiar ca şi al celui din România de a se închide în propria cultură." Andrea Tompa, Câte case, atâtea istorii, Színház (Teatru), februarie 2010

"Spectacolul e, aşadar, un apel la normalitate, la luciditate şi chiar îşi asumă întrucâtva formula de manifest în ultimele lui minute, refuzând răspicat manipularea. (...) Dar 20/20e şi un spectacol foarte bun. Cel mai bun semnat de Gianina Cărbunariu de câţiva ani încoace. Fiecare secvenţă îşi are rostul ei, fiecare semn e util întregului, comicul se amestecă admirabil cu dramaticul, regizoarea nu adoptă - şi bine face - stilul grav, îmbăţoşat, dar nici nu joacă fără sens ori fără miză. 20/20e un superb exemplu de echilibru. De gradare a tensiunii dintre realitate şi ficţiune. Fiecare interpret e nu numai indispensabil spectacolului, nu doar "de acolo", ci foarte bun prin evoluţie individuală şi capacitatea de a răspunde la necesităţile întregului. Semn că arta teatrului stimulează buna înţelegere. Totul e ca aceasta să existe la nivelul întregii societăţii. Atunci lucrurile sunt cu adevărat în regulă." Mircea Morariu, Teatrul Azi, 2010

"Am râs mult. Mi-au dat lacrimile de câteva ori. Mi-a ţinut creierul în priză. M-a impresionat. După 20 de ani, Târgu-Mureş vorbeşte… Teatrul a luat-o din nou înaintea vieţii." Voicu Rădescu, B24FUN, 2010

"E greu să-ţi scoţi acest spectacol din cap, deşi nu e o dramă. E aproape o dramă. Actorii au realizat interviuri cu participanţii şi martorii confruntărilor de acum 20 de ani de la Târgu-Mureş şi le-au pus în scenă. E un teatru primordial, aproape fără recuzită, cîteva scaune şi pahare. Textele însă sunt puternice, uneori înfricoşătoare, sălbatice, alteori parcă te gâdilă. Iar actorii sunt excelenţi." Fáy Miklós, selecţionerul Festivalului POSZT din Ungaria, 2010

"În 20/20 eşti martorul felului în care istoria s-a tasat şi din când în când răbufneşte în mici teritorii de nelinişte, încrâncenare şi panică, vizibile şi astăzi. Cărbunariu prelungeşte tensiunea evenimentului într-o tensiune lingvistică proprie unui spaţiu în care cele două limbi - română şi maghiară - se tachinează permanent. Spectacolul este un studiu de sociologie teatrală care depăşeşte dimensiunile pur artistice şi implică o dezbatere complexă a rămăşiţelor unor zile turbulente." Mihaela Michailov, Tu ce crezi?, Şapte Seri, 2010

"Calitatea principală a scriiturii Gianinei Cărbunariu este tocmai această uluitoare capacitate de a sesiza punctele nodale ale ţesăturii sociale în care intervine, ceea ce îi permite scoaterea la suprafaţă a faptelor cele mai semnificative, turnate apoi în forme scenice neaşteptate şi emoţionante, deşi aparent extrem de simple. (...) Mai este astăzi posibilă o asemenea manipulare? De ce evită încă târgumureşenii să vorbească despre ce s-a întîmplat în Martie negru? Cum ar ajuta desecretizarea dosarelor evenimentului la rezolvarea diferendelor interetnice? Acestea şi multe altele sunt întrebări rămase fără răspuns, dar întrebări la fel de necesare precum acest spectacol - terapie de grup, care a provocat, cel puţin în seara în care l-am văzut, trezirea unor amintiri personale, fie ele şi dureroase, lămurirea unor întrebări chinuitoare, niciodată lansate public pînă atunci." Cristina Modreanu, 20/20 - Lecţie de perspectivă, 23 martie 2010

"A fost un spectacol care m-a ţinut pe un scaun destul de şubred mai bine de două ore şi vreau să subliniez că acest spectacol, mai mult decît altele, jucat aici, la Tîrgu Mureş, funcţionînd probabil şi în majoritatea teritoriilor locuite împreună de maghiari şi de români, are o valoare extrateatrală. Nu mă pot decide dacă să îi spun umană sau socială şi nu vreau să spun socio-umană, e vorba de efectul pe care îl are o asemenea teamă asupra unui public care se confruntă efectiv în timpul spectacolului cu înseşi problemele pe care le pune spectacolul: cînd rîzi, te uiţi să vezi dacă cealaltă etnie rîde…" Mátyás FAZAKAS, Observator cultural, Douăzeci/húsz, 2010