2050 de ani de macroeconomie mondială într-un grafic simplu

Autor: Radu Racu 21.03.2012



Business Insider a publicat un grafic al modului în care s-au împărit sferele de influenţă în industria producătoare mondială în ultimele două milenii, între cele 9 mari super-puteri ale lumii, care include şi o proiecţie pentru anul 2050. Diagrama a fost realizată de Sasha Nikitin, pe baza lucrărilor reputatului economist şi cronicar al istoriei macroeconomice Angus Maddison. Baza de calcul este suma Produselor Interne Brute ale celor noua ţări.

Graficul este sumar dar extrem de sugestiv pentru modul în care s-a schimbat balanţa puterii din anul 1 până în prezent, în funcţie de evenimentele epocale care au intervenit în istorie. Cele mai dinamice fluctuaţii se observă în cazul Statelor Unite ale Americii, Chinei şi al Indiei, scrie Businessinsider.

Pentru anul 2050 se observă o creştere semnificativă în influenţa Chinei şi Indiei, în defavoarea Statelor Unite şi a celorlalte super-puteri, dintre care cele mai afectate vor fi Germania şi Japonia.