Cel mai mare retailer de bricolaj din lume, IKEA, anunţă un profit record

Autor: Adrian Voicu 20.01.2012

Retailerul suedez IKEA a raportat vineri un record profit pentru anul fiscal 2010/2011, ca urmare a vânzărilor în creştere şi a creşterii cotei de piaţă în majoritatea ţărilor, informează Reuters.

Profitul net al retailerului de mobilier cunoscut pentru preţurile mici practicate a crescut cu 10,3% la 2,97 miliarde euro în anul care s-a încheiat în august 2010.

Venirurile au crescut cu 6,9% la un nivel record de 25,17 miliarde euro, în magazinele mai vechi de un an veniturile crescând cu 2,7%.

"Am câştigat cotă de piaţă în aproape toate pieţele", a declarat CEO-ul companiei Mikael Ohlsson.

"În ciuda creşterii preţurilor pentru multe materiale de bază, noi am redus preţurile cu 2,6%, în timp ce calitatea produselor noastre a fost îmbunătăţită".

Compania, deţinută de o fundaţie condusă de fondatorul Ingvar Kamprad, a deschis şapte noi magazine în ultimul an, după ce în 2009/2010 a deschis 12 magazine. La finele lunii august 2011, IKEA avea 287 de magazine în 26 de ţări şi 131.000 angajaţi.