Afacerile din comerţul cu amănuntul, în creştere cu 1,9% în noiembrie

Autor: Adrian Voicu 06.01.2012

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (exceptând comerţul cu autovehicule şi motociclete) a crescut în luna noiembrie faţă de aceeaşi lună din anul anterior cu 1,9%, arată datele prezentate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Creşterea s-a datorat în principal vânzărilor de produse nealimentare (+7,2%) şi a comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+4,6%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 4,9%.

Faţă de luna anterioară, afacerile au înregistrat un declin de 1% în principal ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-7,6%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-1,8%). Vânzările de produse nealimentare au crescut cu 0,4%.