Bursele asiatice trec pe creştere după două zile de scăderi

Autor: Adrian Voicu 12.12.2011

Bursele asiatice au trecut pe creştere după două zile de scădere pe fondul revenirii încrederii consumatorilor de pe piaţa americană şi a speculaţiilor privind o relaxare monetară în China, informează Bloomberg.

Indicele regional MSCI Asia Pacific a urcat cu 1,1% la Tokio, revenindu-şi de pe urma celei mai puternice pierderi dintr-o lună.

Încrederea consumatorilor de pe piaţa americană a urcat la maximul ultimelor şase luni, conform datelor prezentate la 9 decembrie. Liderii europeni au prezentat un plan de acord fiscal prin care speră să salveze moneda, adăugând 200 de miliarde de euro unui fond de salvare şi înăsprind regulile de reducere a deficitelor bugetare. De asemenea, un surplus comercial mai mic şi cea mai mică creştere a exporturilor din 2009 ar putea încuraja China să relaxeze politica monetară.