Care este de fapt cea mai îndatorată ţară din Europa

Autor: Radu Racu 05.12.2011

Cele mai îndatorate gospodării din zona euro nu sunt în Portugalia, Irlanda sau Grecia, iar cele din Spania, care s-au împrumutat masiv în anii de boom nu sunt nici măcar pe aproape, scrie Wall Street Journal.

Titlul de ţara cu cele mai îndatorate gospodării revine Olandei, în ciuda reputaţiei de cumpătare pe care o au locuitorii.

În timp ce guvernul a fost un adept al corectitudinii fiscale pe parcursul crizei, militând pe plan extern pentru reduceri bugetare drastice în statele din zona euro, creditele luate de populaţie reprezintă un factor de îngrijorare pentru autorităţi, care văd indicatorul ca un risc major pentru economie.

În anii de boom economic, băncile olandeze au acordat credite ipotecare de până la 125% din valoarea imobilului, acoperind costuri diverse, de la renovare până la achiziţia de maşini. Deşi Olanda nu are o rată a şomajului ridicată, ceea ce permite majorităţii împrumutaţilor să-şi plătească ratele, există factori majori de risc cum sunt declinul pieţei imobiliare, majorarea dobânzilor sau creşterea şomajului care ar putea declanşa noi unde de şoc de-a lungul blocului european.

"Acest nivel al datoriei face economia mult mai vulnerabilă la şocuri ", spune Gerbert Hebbink, economist la Banca Naţională a Olandei.

Olanda are excedent de cont curent de 8% din PIB şi o datorie publică relativ scăzută, de 64% din PIB, astfel că cel mai probabil ar putea absorbi eventualele şocuri generate de datoriile gospodăriilor, însă politica europeană de austeritate nu îi oferă foarte multe opţiuni de stimulare a economiei, în cazul unei crize.

Topul statelor cu cele mai îndatorate gospodării

Ţara Raportul datorie brută/venit

Olanda 249,5%

Portugalia 128,6%

Finlanda 102,1%

Zona euro 98,5%

Germania 88,9%