IBM a deschis un laborator de cercetare la Bucureşti

Autor: Mediafax 01.12.2011

Compania americană IBM, cel mai mare furnizor de servicii IT din lume, a inaugurat în România un laborator dedicat dezvoltării şi testării echipamentelor hardware şi software realizate de compania americană, în care vor lucra peste 125 de oameni.

"Acest centru va deveni primul laborator din România de dezvoltare şi testare sisteme hardware şi software destinate switch-urilor", potrivit IBM. IBM are în România şi alte centre de suport şi servicii IT şi de software în care lucrează sute de oameni.