Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Paul Comşa 10.11.2011

HSBC, cea mai mare bancă europeană după capitalizare, a anunţat că profiturile diviziei sale de investiţii au scăzut cu 53% în al treilea trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, datorită crizei datoriilor suverane şi majorării cu 21% a provizioanelor pentru împrumuturi riscante la sucursala din SUA, scrie Bloomberg.

Constructorul auto japonez Toyota va chema în service 550.000 de maşini pentru a remedia potenţiale probleme de direcţie, scrie Los Angeles Times. Din septembrie 2009, Toyota a chemat în service numai în Statele Unite circa 13 milioane de maşini. Compania a fost dată în judecată de nenumărate ori, iar analiştii consideră că scandalurile şi problemele de calitate vor afecta reputaţia şi veniturile producătorului japonez.