Două bănci au împrumutat 406,7 mil. lei de la BNR pentru o săptămână

Autor: Monica Juganaru 01.11.2011

Două bănci au împrumutat luni 406,7 mil. lei (94 de milioane de euro) de la Banca Naţională a României (BNR), cu scadenţă la o săptămână, la dobânda de politică monetară, de 6,25% pe an. Injecţia de lichiditate s-a realizat printr-o operaţiune repo.

Potrivit dealerilor, cel mai probabil una din bănci a fost cea care a împrumutat săptămâna trecută 225 milioane de lei de la banca centrală, prelungindu-şi astfel împrumutul. Băncile practicau ieri dobânzi la 5,57 - 6,07% pentru sumele plasate pe termen de o săptămână. În cadrul operaţiunilor repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.