Disponibilizaţi şi nu prea. Grecii inventează "rezervele de angajaţi"

Autor: Vlad Popescu 03.10.2011

Guvernul elen a aprobat planul privind crearea unei "rezerve de angajaţi" în sectorul public, prin care 30.000 de salariaţi vor primi doar 60% din remuneraţie şi vor fi disponibilizaţi după un an, însă două treimi dintre cei afectaţi sunt aproape de vârsta de pensionare, transmite Reuters.

Grecia a promis să crească taxele, să reducă salariile din sectorul public şi să reducă numărul de angajaţi bugetari cu 20% până în 2015, pentru a determina Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să-i acorde cea de-a şasea tranşă, de 8 miliarde euro, din acordul de finanţare externă convenit în mai 2010.

Fără aceşti bani, statul elen ar putea intra în faliment luna aceasta.

Guvernul a aprobat duminică înfiinţarea unei "rezerve de muncă" prin care 30.000 de angajaţi ai statului vor primi doar 60% din salariu şi vor fi concediaţi după un an.

Impactul social al măsurii a fost însă atenuat, deoarece circa două treimi dintre cei afectaţi sunt aproape de vârsta de pensionare, iar restul vor proveni de la companiile de stat care urmează să fuzioneze sau să se închidă.

Astfel, efectul asupra finanţelor publice va fi mai redus decât doreau oficialii instituţiilor financiare internaţionale.