Asalt la Big Four: Comisia Europeană pregăteşte un set de legi de o duritate fără precedent împotriva marilor companii de audit

Autor: Radu Racu 27.09.2011

Modelul de afaceri al celor mai mari patru firme de contabilitate din lume va fi supus unui atac fără precedent din partea Comisiei Europene, printr-un set de norme care vor forţa firmele să renunţe la serviciile de consultanţă şi să se concentreze doar pe audit, însă numai în colaborare cu un rival mai mic, scrie Financial Times.


Un proiect de lege văzut de ziarul britanic intenţionează să transforme domeniul contabilităţii ca urmare a crizei financiare pentru a reda încrederea pieţelor. Iniţiativa îi aparţine comisarului european pentru concurenţă, francezul Michel Barnier, al cărui birou a decis că domeniul auditului este caracterizat de o dominaţie de tip oligopol.

Cum s-a transformat celebra frază a auditorilor "e doar o opinie" în lăcomie umană

Proiectul care va fi făcut public în luna noiembrie stipulează că firmele cu afaceri mai mari de 1 miliard de euro sunt obligate să angajeze cel puţin două companii pentru audit, dintre care una trebuie să fie din afara Big Four - denumire dată celor mai mari patru companii de audit şi consultanţă, Deloitte, PwC, Ernst&Young şi KPMG.


Totodată, auditorii nu vor avea voie să lucreze pentru o companie mare pentru mai mult de nouă ani, o politică de "rotaţie" care - crede Barnier - va stimula competiţia şi independenţa auditorilor. O parte din marile multinaţionale lucrează în prezent cu acelaşi auditor de mai bine de un secol, notează FT.


Alte servicii prestate de firmele de audit care "nu sunt de audit" sunt văzute de Comisia Europeană ca un "conflict de interese. Proiectul stipulează că" firmele de audit de dimensiuni semnificative nu trebuie să aibă permisiunea de a oferi alte servicii în afara statutului lor, cum ar fi cele de consultanţă".


Noile restricţii lovesc direct în inima sectorului de audit şi merg mai departe decât se aştepta în intenţia de reformare a industriei. Dacă auditul este o afacere care creşte încet dar sigur, serviciile de consultanţă furnizează circa două treimi din veniturile companiilor din Big Four.