Şeful BCE răspunde Americii: "Zona euro o duce mai bine decât alte mari economii"

Autor: Adrian Voicu 17.09.2011

Preşedintele BCE consideră că deficitul zonei euro în 2011 va fi de 4,5% din PIB faţă de un deficit de 8,5% în SUA, informează Le Point.

Zona euro este din punct de vedere economic într-o situaţie mai bună decât alte ţări puternic dezvoltate, a spus duminică Jean-Claude Trichet, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe europeni din Polonia.

"Luate în ansamblu, Uniunea Europeană şi zona euro sunt probabil într-o situaţie mai bună decât economiile celorlalte ţări dezvoltate", a spus oficialul european.

Jean-Claude Trichet, care a răspuns înterbărilor unui ziarist chinez, a recunoscut că au existat "erori la nivelul anumitor ţări luate individual", dar aceste erori "sunt în curs de rezolvare", a subliniat el.

El a adus aminte că deficitul zonei euro se situează probabil la 4,5% din PIB în acest an, în timp ce "în alte ţări puternic dezvoltate, acesta se situează la 10%".

SUA prevăd un deficit în jurul a 8,8% din PIB pentru acest an cu 1,7 puncte procentuale mai mare decât în 2010.