Bursele europene închid pe plus, iar pe Wall Street domină optimismul. Investitorii aşteaptă obligaţiunile comune din zona euro

Autor: Marius Oncu 14.09.2011

Acţiunile europne au închis în creştere şedinţa de miercuri, recuperarea fiind susţinută de optimismul investitorilor privind un plan al preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, de a prezenta opţiuni pentru introducerea de obligaţiuni comune ale zonei euro, transmite Reuters. Şedinţa de miercuri a fost, însă, marcată de volatilitate, iar Barroso a declarat că planul nu este considerat o soluţie permanentă la criza datoriilor suverane.


Germania a avut rezerve, în trecut, în privinţa obligaţiunilor comune. "Piaţa ar putea recupera din pierderi câteodată, dar structural avem încă de depăşit multe provocări. Lansarea de obligaţiuni comune ale zonei euro are sens, dar implică un nivel de unitate fiscală în Europa care s-ar putea dovedi o provocare un pic dificilă, având în vedere dezbaterile dintre politicieni", a declarat Bill Dinning, şef al diviziei de strategie la Kames Capital, companie care administrează active de 77 miliarde de dolari. Indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, a avansat cu 1,5%.


Evoluţia a fost influenţată negativ pentru scurt timp de eşecul unei comisii a parlamentului Austriei de a aproba modificările convenite în vară pentru Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară, fondul de ajutor financiar al zonei euro. Votul în parlament ar putea fi întârziat astfel până în octombrie.


Pe cele mai importante burse din Europa, indicii FTSE 100 britanic, CAC 40 francez şi DAX german au urcat cu 1-3,36

Bursa din Statele Unite a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri.

Cotaţiile de pe bursa americană au fost uşor afectate de datele sub aşteptări privind vânzările de retail din luna august.

Indicele industrial Dow Jones a urcat cu 0,58%, Standard & Poor's 500 cu 0,61%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,78%.