Cîntic de fată mare/ de Miron Radu Paraschivescu

... Dar cînd sosiră musafirii

(Cîntic de mahala)

Mai ştii ceasul, caldarîmul

ştirb, uluca fără porţi?

singur lîngă ea, salcîmul

înflorise ca din morţi.

În duminica lălîie,

rochia ta, numai danteluri,

lungă pînă la călcîie,

ne uimea în chip şi feluri.

Erai draga noastră şuie

şi rîvnita orişicui;

cine-ar fi-ndrăznit să-ţi spuie

focul inimioarei lui?

Fată albă ca de cretă

(doar obrajii ca bujorii)

adorată şi secretă,

nu ne bănuiai fiorii.

Galeşele promenade

împletite braţ la braţ

ca, anume, să mă-înnoade

vraja dulce în viu laţ.

Şi-a venit un vînt de seară,

blestematul şi pustiul!

Te mai port în gînd, de ceară,

îmi mai sună-n piept sicriul.

Din volumul "Cîntice ţigăneşti", Ilustraţii de Magdalena Rădulescu, Editura de Stat Pentru Literatură şi Artă, Bucureşti 1957