Dragoş Cabat: Marja agregată de profit în România ar trebui să fie 7%, nu 3-4%. Diferenţa arată cât este economia neagră

Autor: Cristina Rosca 25.08.2011

Dragoş Cabat, analist financiar şi partener în cadrul Efin.ro, spune într-un interviu pentru ZF TV referitor la topul celor mai profitabile companii din România anul trecut, marja de profit a companiilor este diferită în funcţie de domeniul în care acestea activează.

"Astfel, dacă în farma marja de profit poate fi de 25-30%, în retail un nivel normal al acestui indicator nu depăşeşte 5%".

El explică şi faptul că nu trebuie comparate marjele de profit ale unor jucători din industrii diferite, ci evoluţia acestui indicator pentru aceeaşi companie pe o perioadă de mai mulţi ani.

În condiţiile în care cifra de afaceri agregată a tuturor celor 500-600.000 de companii din România a fost de 200 mld. euro şi profitul agregat de 7 mld. euro, marja este de 3-4%.

"Pentru o ţară în curs de dezvoltare, cum este România, o marjă agregată de profit normală este de 5-7%. Nivelul actual din România reflectă şi procentul de economie neagră din total"