Jaf armat pe autostrada Bucureşti-Piteşti: 23 kg aur furate dintr-o maşină

Autor: Mediafax 09.08.2011

Trei persoane, aflate într-o maşină de culoare neagră, au oprit, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, Volkswagenul Passat din care au luat din portbagaj 22,7 kilograme de bijuterii, dar şi cheile autoturismului, apoi au demarat către Piteşti, informează Poliţia Română.


Marţi, în jurul orei 10.50, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a fost sesizat cu privire la faptul că la kilometrul 83, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, două persoane care se deplasau cu un VW Passat au fost oprite în trafic de trei bărbaţi care se aflau într-un alt autoturism, de culoare neagră.


"Aceştia aveau feţele acoperite şi, prin ameninţare, au luat din portbagajul autoturismului oprit cantitatea de 22,7 kg. de bijuterii, despre care victimele afirmă că sunt din aur", precizează sursa citată.


Totodată, cei trei au deposedat victimele şi de cheile autoturismului cu care acestea se deplasau, dispărând în direcţia Piteşti.


La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş care continuă cercetările, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Au fost instituite filtre în judeţele limitrofe şi dispuse măsuri concrete prevăzute pentru astfel de situaţii, pentru identificarea şi prinderea suspecţilor, la acest moment neexistând niciun fel de informaţii suplimentare.


Bijuteriile furate aparţin unei firme din Bucureşti, Diamanti Veri, condusă de un cetăţean turc, susţin surse judiciare, care au precizat că aurul nu era asigurat.
Valorea bijuteriilor furate ar depăşi un milion de euro.