CEZ estimează triplarea producţiei în centralele eoliene

Autor: Carol Dan 05.08.2011

Subsidiara din România a grupului ceh CEZ se aşteaptă în acest an la triplarea producţiei de energie eoliană, de la nivelul de 0,3 TWh înregistrat anul trecut, pe măsură ce vor fi puse în funcţiune noi turbine.

"Ne aşteptăm la o triplare a producţiei de energie în centrale eoliene faţă de anul trecut", a spus directorul finan­ciar al CEZ România Leon Vrska. CEZ a conectat prima sa centrală eoliană din România la reţeaua electrică naţională la jumătatea anului trecut. Până la sfârşitul anului 2010 CEZ România a racordat la reţea 120 de turbine, care au produs 0,3 TWh de electricitate, a precizat managerul de proiect pentru centralele eoliene din cadrul CEZ România Ondrej Safar.

CEZ construieşte la Fântânele şi Cogealac un parc eolian care va avea o putere instalată de 600 MW, aproape cât un reactor nuclear de la centrala de la Cernavodă. Parcul eolian va cuprinde 240 de turbine, iar fina­lizarea lucrărilor este pro­gramată pentru acest an. Grupul CEZ a con­semnat anul trecut în Ro­mânia un profit net de 154 milioane de lei, în uşoară scădere, ca urmare a scăderii veniturilor finan­ciare şi a costurilor gene­rate de proiectele eoliene.