Cei care trebuie să schimbe România. Azi Narcisa Doroftei, Omniasig Vienna Insurance Group

Autor: Business Magazin 04.08.2011

Deşi departamentele de IT sunt rezervate în general bărbaţilor, Narcisa Doroftei, 35 de ani, nu a avut în ultimii 12 ani niciun moment în care să-şi fi dorit să lucreze în altă parte.

Narcisa Doroftei a avut un traseu bine stabilit în cariera sa. A ştiut că vrea să lucreze în IT încă de la început şi chiar dacă nu a ales o companie de profil, asta nu a împiedicat-o să evolueze. A început ca programator, a continuat ca analist de sistem în asigurări şi contabilitate, iar înainte de a fi numită în funcţia de director IT a fost consilierul IT al preşedintelui companiei.

Ca orice om al cifrelor, are un plan concret pe care îl urmează până la cel mai mic detaliu şi o strategie care a ajutat-o să se dezvolte.

"Evit să spun «nu» provocărilor continuu oferite de compania în care lucrez şi, prin urmare, strategia a fost să ducem foarte multe proiecte la bun sfârşit, chiar dacă acest lucru a necesitat multa muncă, tenacitate, exploatarea câteodată la maxim a mea şi a subordonaţilor mei şi, bineînţeles, multe nopţi nedormite."

De-a lungul carierei sale în Omniasig, a participat la mai multe proiecte internaţionale ale grupului Vienna Insurance Group în Cehia, Slovacia, Austria, Polonia sau Bulgaria. "De asemenea, am avut şi schimburi de experienţă în Rusia, Italia, Abu Dhabi, din care am învăţat mai multe decât aş fi putut învăţa la orice curs de specialitate", precizează Narcisa Doroftei.

Cea mai mare provocare din cariera sa a fost când, la 29 de ani, a devenit directorul IT al unei companii cu peste 1.600 angajaţi şi cu un ritm de dezvoltare foarte dinamic.