Rezerva valutară de la BNR scade cu 1,7 miliarde de euro

Autor: Razvan Voican 02.08.2011

Rezerva valutară administrată de BNR a scăzut în iulie la 32,68 mld. euro, nivel mai mic cu 1,7 mld. euro faţă de iunie, în condiţiile în care banca centrală a operat în numele Mi­nis­te­rului Finanţelor rambursarea a 2,6 mld. euro aferente da­toriei publice interne.

În ultima săptămână din iulie au ajuns la scadenţă obli­ga­ţiuni în euro emise pe piaţa internă şi un club loan tot în euro pentru care plăţile cu tot cu dobânzi au însumat 2,6 mld. euro.

Astfel, ieşirile din rezervă au însumat luna trecută peste 3 mld. euro, în timp ce intrările s-au ridicat la 1,37 mld. euro. Prin­cipalele surse de intrări de fonduri au fost reprezentate de alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de institu­ţi­ile de credit, venituri din admi­nis­trarea rezervelor inter­na­ţio­nale şi altele.

Profitând de poziţia con­for­ta­bilă a lichidităţilor din trezo­re­rie, Finanţele nu au refinanţat decât datorii de 463 mil. euro din totalul scadent de 2,6 mld. euro, reducând vizibil soldul da­to­riei publice. Totuşi, stra­tegia este con­testată de bancheri şi analişti care acuză Mi­nisterul Finanţelor că se con­cen­trează prea mult asupra pre­ţului şi prea puţin asupra unei politici consecvente de lungire a scadenţelor la obligaţiunile de stat: la licitaţia de săptămâna trecută Finanţele au atras 463 mil. euro pe 4 ani în loc de suma pro­gramată de 600 mil. euro, invocând preţul prea mare cerut de bănci şi acceptând doar un randament mediu de 4,85%.

După vârful de plată din iulie, urmează o lună calmă pen­tru serviciul datoriei publice, cu plăţi scadente de 205 mil. euro, uşor de aborbit de rezerva valutară.

Rezerva valutară rămâne uşor peste nivelul de 32,4 mld. euro de la sfârşitul lui 2010.

Datorită creşterii preţului aurului pe piaţa internaţională, va­loarea rezervei de aur de 103,7 tone a urcat cu aproape 300 mil. euro, până la 3,76 mld. euro.

În total, rezervele internaţionale ale României au fost de 36,4 mld. euro la sfârşitul lunii iulie, cu 1,4 mld. euro mai puţin decât în iunie

În trimestrul al doilea BNR şi-a redus expunerea pe titluri emise de Trezoreria SUA, până la 8,04 mld. dolari, respectiv cu circa 400 mil. dolari mai puţin decât în martie.

BNR şi-a majorat anul trecut portofoliul de investiţii în euro de la 63% la 66% din total, în timp ce ponderea plasamentelor în dolari a scăzut de la 29% la 24%.