Fostul şef al Romtelecom a fost cooptat în CA al Total Soft

Autor: Adrian Dumitrache - Mediafax 01.08.2011

Fostul director general al Romtelecom Yorgos Ioannidis a fost cooptat, de la 15 iulie, în consiliul de administraţie al producătorului de soluţii IT pentru afaceri Total Soft, urmând să se implice în luarea deciziilor strategice ale companiei pentru anii următori.

"Ioannidis nu va avea activităţi executive în Total Soft. Experienţa şi conexiunile în domeniul IT&C îl recomandă în consiliul director al companiei, unde va participa la luarea deciziilor strategice în anii următori", a declarat directorul general al Total Soft Liviu Drăgan.
Alături de Ioannidis, din consiliul de administraţie al Total Soft mai fac parte Liviu Drăgan şi doi reprezentaţi ai grupului Global Finance, una dintre cele mai importante firme de investiţii private din Europa de Sud-Est, prezentă în acţionariatul companiei din 2005.
Ioannidis a condus operaţiunile Romtelecom în perioada mai 2007 - iunie 2011, fiind înlocuit de Stefanos Theocharopoulos, directorul general a Cosmote România, al treilea operator local de telefonie mobilă, de la 1 iulie.
Controlat de grupul elen OTE, Romtelecom este cel mai mare operator local de telefonie fixă, cu afaceri de 716,9 mi­lioane euro în 2010, în scădere cu 8,4% faţă de anul pre­cedent.
Total Soft este unul dintre cei mai importanţi pro­du­cători locali de soluţii IT pentru afaceri, cu afaceri de 22,5 milioane de euro, în urcare cu 14% faţă de 2009.
În prima jumătate a anului, firma a înregistrat venituri de 11,6 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 11% faţă de iunie 2010. Pentru întregul an, ma­na­gementul companiei se aşteaptă la o cifră de afaceri consolidată de peste 25 de milioane de euro şi o creştere a EBITDA la 4,5 milioane de euro.
Anul trecut, compania a început o strategie de expansiune internaţională, prin deschiderea a patru subsidiare în Bulgaria, Serbia, Grecia şi Qatar, dar şi prin evaluarea unor potenţiale ţinte de achiziţie în ţări cu o puternică creştere economică, cum ar fi Turcia sau Polonia.
Total Soft este controlată de Ferabosco Investments Limited (Cipru) - 90,5%, Liviu Drăgan - 7,9% şi Florin Manea - 1,6%.