Veşti proaste pentru românii cu credite în franci elveţieni. Moneda va continua să crească în următorul an

Autor: Loredana VOICULESCU 25.07.2011

Românii care au credite în franci elveţieni vor avea şi pe viitor motive să regrete decizia de a face un astfel de împrumut. BNR îi sfătuieşte pe aceia care au împrumuturi în moneda elveţiană să încerce să le refinanţeze.

Analiştii contactaţi de Gândul sunt de părere că moneda elveţiană va urma un trend de întărire cel puţin pe termen de un an. Deşi evoluţia cursului este greu de prevăzut, specialiştii înclină să creadă că nu se va ajunge prea curând la cotaţiile din 2007-2008, când un franc elveţian era cotat în jurul valorii de 2 lei.

"Francul elveţian va rămâne o monedă de refugiu, va rămâne puternic faţă de leu, precum şi faţă de euro şi dolar. Cu excepţia unor fluctuaţii pe termen scurt - de exemplu, vineri, leul s-a întărit puţin - tendinţa va fi de consolidare a francului elveţian, cel puţin în viitorul apropiat, adică pe termen de un an", a declarat pentru gândul analistul financiar Aurelian Dochia. El spune că, datorită poziţiei sale unice în lume, de monedă "de refugiu", francul elveţian este o monedă de rezervă, fiind comparat de investitori cu plasamentele în aur.

La rândul său, analistul financiar Bogdan Baltazar estimează, cel puţin pe termen scurt, o stabilitate a cursului leului în raport cu francul elveţian, în contextul noului împrumut acordat Greciei, convenit de liderii zonei euro.

"Tendinţa va fi de întărire a francului elveţian în raport cu leul şi euro. Cei care au făcut prostia să ia un credit în franci elveţieni, au avut mult de pătimit în ultimii ani. Niciodată nu am recomandat creditele în franci elveţieni. Totdeauna am spus "luaţi credite în valuta în care aveţi veniturile. Nu faceţi pariu atunci când luaţi un credit. Dacă vreţi, jucaţi la bursă", a comentat pentru gândul Bogdan Baltazar.

Citiţi mai multe despre evoluţia francului elveţian pe www.gandul.info.