Acuzat că ar fi încasat 10 mil. euro mită la privatizarea companiei petroliere INA, fostul premier al Croaţiei Ivo Sanader a fost arestat

Autor: Iulian Anghel 25.07.2011

Scena publică croată este dominată de cel mai răsunător scandal de corupţie, în care este implicat un fost premier, Ivo Sanader, dar şi partidul de guvernă­mânt, Uniunea Democrată Croată (HDZ), care domină ţară de la declararea independenţei, în 1991.

Sanader (58 de ani) care a condus guvernul croat între 2003 şi 2009 se aflat în custodia autorităţilor după ce, în urmă cu o săptămână, a fost extrădat din Austria în Croaţia. El urmează să fie audiat miercuri, pentru a doua oară, de procurorii anticorupţie după ce aceştia îl interogaseră imediat ce a ajuns în ţară. Acuzaţiile formulate la adresa lui sunt cuprinse în mai multe dosare.

Sanader este cercetat într-un caz ce priveşte controlul companiei petroliere naţionale INA de către compania ungară MOL, tranzacţie în care fostul premier ar fi fost mituit cu 10 milioane de euro, dar şi într-un alt dosar care vizează tranzacţii fictive făcute de companiile de stat. Paguba în acest ultim caz este socotită la câteva milioane de euro, bani care ar fi intrat în buzunarul fostului premier, dar şi în conturile partidului de guvernământ HDZ, care se pregă­teşte febril pentru legislativele din decembrie.

Procurorii nu au formulat oficial acuzaţiile la adresa fostului premier, acest lucru fiind posibil miercuri într-un prim dosar în care el mai este suspectat că ar fi încasat ilegal bani de la banca austriacă Hypo Group Alpe Adria, în anii '90, pe când era adjunctul ministrului de externe.

Sanader fusese arestat în Austria la 10 decembrie 2010 în baza uneui mandat internaţional şi a fost deţinut până la începutul săptămânii trecute la Salzburg.

Sanader este oficialul cu cel mai înalt rang care este acuzat de corupţie în Croaţia de la declararea independenţei ţării în 1991. La finele săptămânii el a fost internat în spital din cauza agravării unei răni la picior pe care şi-a făcut-o la sala de forţă pe când era reţinut la Salzburg, dar nu se pune problema să nu apară miercuri în faţa anchetatorilor.

Croaţia a primit undă verde pentru integrarea în Uniunea Europeană în 2014 fără Mecanismul de Cooperare şi Verificare care a fost impus României şi Bulgariei la data integrării. Ţările UE consideră astfel că Justiţia din această ţară funcţionează, spre deosebire de România şi Bulgaria, în dreptul cărora sunt consemnate probleme serioase.

Pentru România acest mecanism a reprezentat o continuă bătaie de cap şi, chiar dacă ea nu a fost penalizată prin nerecunoaşterea în UE a deciziilor instanţelor româneşti, a primit o lovitură indirectă, anume nu a fost primită în Schengen la data stabilită, martie 2011.