ANAF cumpără sisteme IT de 2,4 milioane de euro

Autor: Ştefan Vrabie 25.07.2011

Agenţia Naţională de Administrare Fis­cală va organiza în această lună o li­ci­taţie pentru a cumpăra produse soft­ware pentru monitorizare şi mana­ge­men­tul sistemelor IT, valoarea contrac­tu­lui fiind estimată la aproape 10,1 mil. lei (aproximativ 2,4 mil. euro), potrivit unui anunţ de partici­pa­re publicat pe site-ul e-licitatie.ro pe data de 23 iulie.

Instituţia va achiziţiona pachete soft­ware pentru managementul siste­me­­lor, al stocării şi al conţinutului, pre­cum şi echipament periferic. Contractul va fi valabil începând cu 5 septembrie, termenul pentru finalizare fiind pe data de 30 decembrie anul acesta, baza ope­ra­ţională a proiectului fiind la sediul Direc­ţiei Generale de Tehnologia In­for­maţiei din cadrul ANAF.

Finan­ţa­rea se va face din bugetul agenţiei. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat recent şi că este nevoită să cumpere urgent, printr-o licitaţie restrânsă accelerată cu o va­loa­re de 29,3 mil. lei (7 mil. euro), echi­pa­mente şi soluţii IT care să-i permită să extindă capacitatea de stocare a cen­tru­lui de date al instituţiei pentru a pu­tea prelua şi arhiva declaraţiile pe care câteva sute de mii de firme nu le vor mai depune tipărite pe hârtie, ci online, în format electronic, după 25 iulie.

Formularele în cauză sunt declara­ţia unică 112 privind contribuţiile socia­le şi impozitul pe venit şi declaraţia 394 privind livrările/ prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional.

Conform anunţului de licitaţie, ca­rac­terul de urgenţă al licitaţiei se da­to­rea­ză depăşirii capacităţii de stocare a ANAF, care nu mai este capabilă să preia declaraţiile 112 şi 394. În aceste con­diţii, ANAF va selecta furnizorul prin licitaţie restrânsă accelerată.