"Restructurarea datoriilor Greciei trebuie să rămână un caz excepţional"

Autor: Marius Oncu 24.07.2011

Restructurarea datoriilor Greciei trebuie să rămână un caz excepţional, a avertizat duminică Lorenzo Bini Smaghi, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), transmite AFP.

"Nu trebuie să ne purtăm ca şi cum acest acord pentru Grecia a apărut gratuit", a afirmat Smaghi într-un interviu acordat publicaţiei germane Welt am Sonntag.

Liderii europeni au convenit joi seară, la Bruxelles, un nou pachet de salvare a Greciei, prin care statele zonei euro şi FMI vor oferi statului elen finanţare de 109 miliarde euro pentru următorii trei ani, la care se adaugă o contribuţie de 50 miliarde euro din partea creditorilor privaţi ai guvernului de la Atena, sub diverse forme.

BCE a anticipat că participarea băncilor la salvarea Greciei va conduce în mod inevitabil la riscuri care se vor repercuta asupra contribuabililor europeni.

"Acesta este motivul pentru care Grecia trebuie să rămână un caz izolat", a adăugat Smaghi.

În opinia sa, discuţiile recente referitoare la restructurarea datoriilor elene au dus la amplificarea pericolului de contaminare în zona euro şi de slăbire a uniunii monetare.

Smaghi a cerut, în interviu, ca măsurile de salvare să fie urmate de reforme.

"Acordul de la summitul liderilor din zona euro prevede şi întărirea pactului de stabilitate, a precizat oficialul BCE.

Grecia se îndreaptă spre primul default (incapacitate de plată) din istoria zonei euro, dar liderii din regiune speră ca astfel să poată fi evitat un faliment total al ţării.