Cel mai scump bilet de călătorie: cât îi va costa pe americani să trimită astronauţi în spaţiu cu navete ruseşti

Autor: Florin Badescu 21.07.2011

Programul navetelor spaţiale americane s-a încheiat joi, odată cu ultima aterizare a navetei Atlantis, urmând ca viitorul curselor spaţiale să cadă în sarcina sectorului comercial, scrie AFP.

Naveta Atlantis a aterizat pentru ultima oară, joi, la ora 09.56 GMT, la Centrul spaţial Kennedy din Florida

Agenţia spaţială americană NASA va folosi în viitorul apropiat capsulele ruseşti Soyuz pentru a transporta piloţi către Staţia Spaţială Internaţională. Preţul unui loc la bordul capsulei Soyuz este de 51 de milioane de dolari.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat că intenţionează să implice şi sectorul comercial în cursele spaţiale. Primele vehicule spaţiale americane private care transportă mărfuri ar putea fi lansate la sfârşitul anului 2012, dar NASA trebuie să aştepte cel puţin până în 2015 până când noile capsule capabile să transporte astronauţi vor fi gata să decoleze.