Germania şi Franţa s-au pus de acord în privinţa Greciei, după negocieri de şapte ore

Autor: Radu Racu 21.07.2011



Germania şi Franţa au ajuns la un acord în privinţa Greciei, după negocieri începute miercuri seara care au durat circa şapte ore, scrie Reuters. Anunţul a fost făcut joi dimineaţă de reprezentanţii celor două state.

Conform unor surse citate de Reuters, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au discutat la Berlin în noaptea de miercuri spre joi, timp de şapte ore.

Detaliile noului plan nu au fost făcute publice încă. La discuţii, a participat pentru un interval de timp şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet.

Acordul dintre cele două superputeri ale Europei va fi făcut public joi, la summitul de criză de la Bruxelles, care începe la ora 11:00 GMT (14:00, ora României).

Grecia a anunţat că are nevoie disperată de alţi bani de la UE şi FMI, după ce pachetul de 110 miliarde de euro negociat anul trecut în luna mai este aproape epuizat. Problema autorităţilor de la Atena este că nu au reuşit să reducă suficient cheltuielile, în ciuda măsurilor extrem de nepopulare de austeritate.

În condiţiile în care Grecia consumă mai mult decât produce, negocierea unui nou împrumut a fost tergiversată în ultimele luni. În acelaşi timp, în cazul în care Grecia nu primeşte banii de care are nevoie, va fi declarată incapacitatea de plată a statului, ceea ce ar fi un dezastru pentru moneda euro.