Extrema dreaptă din Franţa: Dacă Belgia se va destrăma, Franţa ar putea integra Valonia

Autor: Mediafax 21.07.2011

Preşedinta Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, a sugerat că Franţa trebuie "să întindă mâna Valoniei" în cazul în care "Belgia se va destrăma", propunând ca francezii şi valonii să se pronunţe, prin referendum, asupra eventualei unificări.

"Criza politică din Belgia se agravează, nu apare nici o soluţie şi îi aruncă pe valoni şi flamanzi într-o nesiguranţă îngrozitoare. Nimeni nu se bucură de această situaţie şi fiecare francez împărtăşeşte neliniştea belgienilor", a spus liderul partidului de extremă-dreapta francez.

"În pragul acestei sărbători naţionale belgiene (21 iulie - n.red.), este responsabilitatea Franţei şi a francezilor să le întindă mâna valonilor", a adăugat Le Pen.

Ea consideră că, "dacă Belgia se va destrăma, iar Flandra va deveni independentă", Franţa ar putea integra Valonia. "Legăturile istorice şi de frăţie care unesc popoarele noastre sunt prea puternice pentru ca Franţa să abandoneze Valonia", a afirmat Marine Le Pen.

"Desigur că aceste decizii importante pentru viitorul popoarelor noastre nu pot fi luate decât după consultarea, prin referendum, a francezilor şi a valonilor", a mai spus ea.