Ofensivă la baionetă a preşedintelui: Instituţiile nu sunt politizate, dragi ziarişti sunteţi penibili

Autor: Iulian Anghel 21.07.2011

Preşedintele Traian Băsescu a ui­mit ieri când, după ce a comentat raportul Comisiei referitor la progresul în Justiţie, a făcut o serie de precizări în afara temei, care s-au referit la "lobbyştii" din industria farma şi la fondurile europene. Preşedintele le-a cerut ziariştilor să nu mai critice instituţiile statului pe motiv că Executivul european le laudă. Pe ansamblu, consideră şeful statului, raportul Comisiei pe Justiţie este pozitiv şi doar câteva instituţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Parlamentul sunt "neconvingătoare", şeful statului subliniind însă dezacordul său în legătură cu aprecierile la adresa Legislativului.

Comisia spune că România trebuie să îmbunătăţească aplicarea justiţiei şi a noilor coduri juridice, dar şi să grăbească aplicarea legislaţiei astfel încât averile nejustificate să fie confiscate şi să fie accelerate procesele de corupţie astfel încât ele să nu depăşească termenele de prescripţie.

Raportul Comisiei Europene stabileşte 18 obiective pe care ar trebui ca România să le îndeplinească până la raportul de anul viitor.
Un alt raport va fi publicat în vara lui 2012, iar acesta va fi decisiv pentru păstrarea sau pentru eliminarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Raportul este esenţial pentru admiterea României în Schengen în condiţiile în care unele ţări din UE fac legătură între cele două aspecte. Franţa şi Olanda, în special, condiţionează admiterea României în Schengen de progresele făcute în Justiţie (în cadrul aşa-numitului Mecanism de Coope­rare şi Verificare, MCV, instituit la aderarea la UE pentru a menţine presiunea pentru îmbunătăţirea funcţionării Justiţiei) şi au avut ca argument până în prezent criticile din rapoartele precedente ale Comisiei Europene.

Băsescu spune că România nu consideră corect ca raportul MCV de ieri să fie anexat la condiţiile de aderare la spaţiul Schengen, însă constată că se află în faţa unei realităţi: sunt state care consideră că raportul MCV trebuie luat în considerare ca să spună "da" aderării la Schengen.

Raportul de anul trecut a fost un duş rece pentru Bucureşti, în condiţiile în care, spre surprinderea administraţiei, în loc să arate paşi înainte a fost cel mai critic de la instituirea MCV. Raportul susţinea că România şi-a încălcat angajamentele luate faţă de UE de a-şi corecta deficienţele şi, fără a trece la ameninţarea cu sancţiuni financiare, cerea Bucureştiului să ia măsuri imediate în lupta împotriva corupţiei şi să monitorizeze sancţiunile aplicate în cazurile de mare corupţie. Şi actualul raport face referiri la corupţie, dar este mai nuanţat.

Ce a spus preşedintele:

Ambasadorul Franţei la Bucureşti Henri Paul a spus săptămâna trecută într-un interviu pentru ZF că Franţa va aştepta raportul din 2010 şi în funcţie de concluziile lui drumul României spre Schengen ar putea fi deschis parţial în toamna aceasta, când este posibilă eliminarea controalelor pe aeroporturi. Potrivit ambasadorului Franţei, raportul de anul viitor va fi esenţial şi dacă recomandările din raportul din acest an vor fi îndeplinite, România ar putea intra definitiv în Schengen în toamna lui 2012.

Reacţii

Ben Knapen, ministrul olandez al afacerilor europene

Statul de drept încă nu a atins nivelul dorit nici în Bulgaria, nici în România. Sunt făcuţi paşi mici înainte, cu dificultate.

Mircea Geoană, preşedintele Senatului

Senatul va continua să fie un partener serios al Comisiei Europene şi va căuta să rezolve cu maximă celeritate toate recomandările Comisiei care ţin de competenţele sale constituţionale".

Comunicat al PNL

Bolile cronice ale sistemului judiciar românesc rămân netratate, cea mai gravă dintre ele fiind corupţia. Lipsa de transparenţă, deficitul de responsabilitate, ineficienţa în judecarea cauzelor şi lipsa rezultatelor sunt alte fenoneme, semnalate în Raport, care s-au perpetuat în timp şi care afectează serios funcţionarea sistemului judiciar.

Victor Ponta, preşedintele PSD

Opoziţia va susţine implementarea măsurilor cerute de Comisia Europeană în Raportul privind MCV, dar sunt pesimist în ceea ce priveşte apariţia unor rezultate concrete în lupta anticorupţie.

Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL

Observaţiile din Raportul Comisiei Europene privind Justiţia din România trebuie asumate de întreaga clasă politică, principala concluzie fiind necesitatea modificării Constituţiei.

Horaţius Dumbravă, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)

Raportul Comisiei Europene este pozitiv şi reflectă obiectiv progresele înregistrate de România, iar majoritatea criticilor vin pe fondul lipsei de dialog şi a conlucrării adecvate şi susţinute între instituţii.

Horia Georgescu, secretarul general al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI)

Raportul Comisiei subliniază parcursul pozitiv al instituţiei noastre. Este nevoie de sancţiuni (date de ANI - n.n.), dar şi de optimizarea legislaţiei.