Alex Ştefănescu: „Visez să rămân pe o insulă, singur cu o fată frumoasă. Şi, cu capul în braţele ei, să citesc literatură bună”/ de Stelian Ţurlea

- "Istoria literaturii române contemporane", pe care ai publicat-o în urmă cu câţiva ani, cu opinii atât de limpezi şi de tranşante, a fost urmată, cum bine ai constatat, de o primire mai multă înverşunată decât elogioasă. Dar Istoria s-a cerut, s-a vândut şi sunt convins că editura a tipărit suplimente de tiraj. Probabil ai o explicaţie. Vei publica o nouă ediţie? Vei continua această istorie aducând-o la zi?

- Te-au afectat, te afectează părerile şi atacurile detractorilor?

- Mi-am păstrat umorul la primele 30-40 de atacuri, dar apoi am cedat psihic şi m-am simţit nedreptăţit. Am lucrat 10 ani la această carte (care cuprinde texte însumând 4.000.000 de semne, echivalentul a 2.000 de pagini dactilografiate, şi 1.500 de ilustraţii - fotografii, desene, manuscrise, coperte de cărţi, afişe etc.). Asta mi-e răsplata?! Să presupunem că sunt lipsit de talent şi inteligenţă şi că toată munca a fost în zadar. În cazul ăsta, m-aş aştepta să fiu... compătimit, nu privit cu ură. S-au scris împotriva "Istoriei..." peste 150 de articole, multe de o mare violenţă ("avem pregătită o sticlă de şampanie pentru clipa fericită în care vom afla că Alex. Ştefănescu a fost călcat de un tramvai..."). În plus, mulţi dintre autorii lipsiţi de valoare, dar nu şi de vanitate pe care nu i-am luat în considerare în cartea mea se prefac că nu mă cunosc când mă văd pe stradă sau mă lasă cu mâna întinsă când se întâmplă să ne întâlnim faţă în faţă la o recepţie.

- Probabil e o prostie, o impietate să întreb aşa ceva, dar cum reuşeşti să faci din critica literară un act de persuasiune?

- Eu scriu pentru cititori, nu pentru scriitori (ceea ce înseamnă şi pentru scriitori în ipostaza lor de cititori). Deviza mea este "Hai să ne bucurăm împreună de frumuseţea literaturii!" Când eram copil şi am început să citesc, literatura mi s-a părut ceva atât de frumos, încât am hotărât să nu vorbesc nimănui despre existenţa ei, ca să rămână numai a mea. Acum gândesc exact invers, vreau ca toată lumea să aibă acces la ceva care îţi poate ilumina viaţa.

- M-am obişnuit de mulţi ani să-l citesc sau să-l aud şi să-l văd pe criticul Alex Ştefănescu vorbind şi scriind despre cele mai proaste cărţi tipărite, din nefericire, cu duiumul, în ultimele decenii. Sunt convins că eşti singurul critic literar din istoria literaturii române care a făcut şi continuă să facă asta cu o tenacitate care seamănă cu masochismul. E doar dorinţa de a ne arăta cum nu se face literatura sau e ceva mai complex?

- Cărţile proaste produc confuzie şi compromit ideea de literatură. Există riscul ca un tânăr, deschizând o carte proastă, luată la întâmplare dintr-o librărie, să creadă că toată literatura de azi este la fel. Articolele sau comentariile mele televizate despre cărţile proaste nu sunt, nici ele, destinate autorilor, ci publicului. Departe de a-mi fi propus să-i învăţ pe autori să scrie, doresc să-i învăţ pe cititori să... citească. Am o vocaţie de pedagog care a rămas nerealizată, pentru că, în timpul studenţiei, fiind dat afară din UTC, am pierdut ocazia de a rămâne asistent la catedra de literatură universală. Mai există însă un motiv (ai intuit bine): mă fascinează spectacolul prostiei omeneşti. Autorii cărţilor pe care le prezint la emisiunea TV "Tichia de mărgăritar" sunt, cei mai mulţi, oameni inteligenţi, dar au momente de prostie, de un umor involuntar irezistibil. Toţi devenim caraghioşi când ne manifestăm în domenii pentru care nu suntem înzestraţi. Închipuieşte-ţi cum aş arăta eu făcând balet...

- Într-un serial publicat în "Ziarul de duminică" intitulat "Cum se fabrică o emoţie" am găsit răspunsuri la cele mai complicate întrebări despre cum funcţionează textul literar, prin ce mijloace îl emoţionează pe cititor ş.a.m.d. Părea un ghid de literatură pentru orice iubitor al literaturii. Când va fi încheiat şi când va apărea în volum de sine stătător?

- Îţi mulţumesc pentru apecieri, contează mult pentru mine. Eşti nu numai un scriitor de indiscutabilă valoare (n-ai nicio şansă să te prezint la "Tichia de mărgăritar"), dar şi un cititor ultracompetent. Am terminat de scris cartea la care te referi, a şi apărut, sub acelaşi titlu, "Cum se fabrică o emoţie", la "Ideea Europeană" (poate fi comandată prin poştă la 021-2125692).

- E chiar nefericită meseria de critic literar, cum susţii, alintându-te, mai degrabă, în confesiunea de pe site-ul personal?

- Un personaj feminin al lui Teodor Mazilu se lamentează la un moment dat, ca şi cum i s-ar fi întâmplat o nenorocire: "Eu, care am am fost adorată, am ajuns să fiu stimată!" Ceva întâmplător mi s-a întâmplat mie: eu, care visam să fiu iubit, ca poet, am ajuns să fiu respectat sau privit cu teamă sau detestat.

- Au existat cazuri în care relaţiile cu autorii să fi rămas cordiale şi după ce le-ai desfiinţat cărţile?

- Da, dar puţine. Pe locul întâi la fair-play se situează Pavel Şuşară, fermecătorul Pavel Şuşară, cunoscut cronicar de artă plastică, dar şi poet. Reacţia plină de umor pe care a avut-o la cronica negativă pe care am scris-o despre una din cărţile lui de versuri am descris-o în volumul "Bărbat adormit în fotoliu", din care citez: "În acea cronică, publicată în România literară, am afirmat tranşant (poate prea tranşant) că Pavel Şuşară nu are vocaţie pentru poezie şi am dat exemple de versuri ale lui neinspirate. A doua zi după apariţie, Pavel Şuşară a venit la redacţie bandajat, ca un soldat american întors din Vietnam. Avea capul înfăşurat într-o fâşie de tifon, faţa acoperită parţial de un plasture, o mână pusă în ghips etc. Cine îl vedea se speria şi îl întreba: «Pavel, ce-ai păţit?» «Ce să păţesc, răspundea Pavel Şuşară pe un ton plângător, a scris Alex Ştefănescu despre mine!»"

- Am admirat întotdeauna la tine ideile noi, la care niciun alt critic literar nu se gândise. De pildă, ţi-ai propus să descoperi, cu ajutorul Internetului, tinerii scriitori geniali ai ţării. E vreo şansă de reuşită? În majoritatea cazurilor recurg întâi la internet agramaţii...

- Da, există, pentru că Internetul dă o şansă şi celor care trăiesc în localităţi mici şi izolate. Am şi identificat zece-doisprezece autori care scriu foarte bine (deocamdată, unul genial încă nu a apărut). Trist este doar faptul că eu îi descopăr, iar statul român îi ignoră. Este cel mai areactiv şi risipitor stat din câte cunosc. Parcă e orb şi surd, nu răspunde la niciunul dintre mesajele care i se adresează.

- Te-ai gândit vreodată să scrii un roman?

- Scriu chiar acum.

. Ce înseamnă pentru tine devotamentul faţă de literatură?

- Forma maximă de devotament este să fii critic literar, ceea ce înseamnă cititor profesionist.

- Există pentru tine vreo plăcere mai mare decât să citeşti literatură bună?

- Da, să rămân pe o insulă singur cu o fată frumoasă. Şi, cu capul în braţele ei, să citesc literatură bună.