Acţiunile Petrom au crescut cu 1,8% după anunţarea preţului minim din ofertă

Autor: Adrian Cojocar 19.07.2011

Titlurile OMV Petrom (SNP) revenit la tranzacţionare după prânz cu un avans de 1,8%, până la nivelul de 0,388 lei/unitate. Acţiunile companiei petroliere au fost suspedate de la tranzacţionare în debutul şedinţei ca urmare a anunţării preţului minim la care investitorii pot să subscrie titluri în cadrul ofertei aflate în derulare.

La aceeaşi oră indicii bursei înregistrau aprecieri uşoare, de circa 0,3% pe indicele BET şi BET-FI, variaţiile din piaţă fiind foarte scăzute.

Statul a scos la vânzare un pachet de 9,84% din acţiunile Petrom la un preţ minim de 0,3708 lei pentru un titlu.

Preţul minim de subscriere a fost stabilit ca media cotaţiilor de la BVB din ultimul an de zile. Oferta are un preţ maxim de 0,46 lei/titlu. Astfel, preţul minim stabilit este cu 19% mai mic faţă de cel maxim.

Confonrm anunţului de vânzare, oferta va fi considerată finalizată cu succes în cazul în care, la data închiderii sale, au fost subscrise în mod valabil minimum 80% din acţiunile oferite, la un preţ de ofertă determinat conform prospectului.

Acţiunile vor fi alocate în două tranşe, una de 85% pentru investitorii instituţionali şi alta de 15% pentru micii investitori. În ambele tranşe se va folosi aceeaşi metodă de alocare, primând preţul de subscriere şi, ulterior, fiind luat în calcul şi ordinea în care s-au introdus ordinele.

Operaţiunea este intermediată de către consorţiul format din banca rusă de investiţii Renaissance Capital, BT Securities, Romcapital şi EFG Securities. Consorţiul a fost selectat la începutul lunii aprilie.