Messi nu vine la meciul României cu Argentina de pe Naţional Arena

Autor: Pro Sport 19.07.2011

Naţionala României va inaugura Naţional Arena într-un meci împotriva Argentinei, pe 10 august.

Deşi naţionala "pumelor" era aşteptată la Bucureşti alături de cele mai importante vedete ale sale, iată că prezenţa lui Lionel Messi este pusă sub semnul întrebării.

Eliminat prematur de la Copa America, Messi a intrat deja în vacanţă, pe care şi-o va petrece în oraşul sau natal, Rosario, anunţă cotidianul spaniol Sport.es.

Messi se va alătura lotului Barcelonei pe 3 august, atunci când starul argentinian va face joncţiunea la Miami cu restul jucătorilor catalanilor.

Apoi, timp de 10 zile, spaniolii susţin că Messi se va pregăti sub comanda lui Guardiola, pentru a fi în formă maximă la Supercupa Spaniei, programată pe 14 august.

Astfel că, prezenţa starului sud-american la Bucureşti devine cu atât mai puţin probabilă, în condiţiile în care nici şefii FRF nu au încheiat cu "pumele" un contract în acest sens. Citiţi mai mult despre meciul Argentinei de pe Naţional Arena pe www.prosport.ro