Facturile Cosmote pot fi plătite la bancomatele Raiffeisen

Autor: Ciprian Botea 18.07.2011

Abonaţii operatorului de telefonie mobilă Cosmote care au cont la Raiffeisen îşi pot plăti facturile lunare direct la bancomatele băncii, fără ca tranzacţia să fie taxată.

Plata poate fi efectuată prin intermediul cardurile de debit, dar şi al celor de credit. Dovada achitării facturi poate fi obţinută pe loc, prin chitanţa eliberată la bancomat.

Facturile emise de Cosmote pot fi achitate şi prin serviciul de internet banking al Raiffeisen.

Banca are în prezent circa 1,6 milioane de carduri de debit şi credit în portofoliu.