Investitorii de pe Bursă aşteaptă liniştirea apelor pe pieţele externe

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax 14.07.2011

IBursa a crescut miercuri cu 0,15%, după trei şedinţe consecutive de corecţii, însă cei mai mulţi investitori au rămas pe poziţii de aştep­tare, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au dominat piaţa, acoperind 82% din lichiditate.

Majoritatea acţiunilor au deschis zi­ua la preţuri uşor sub ultimele cotaţii de marţi, însă cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare deşi marile pieţe europene au revenit pe creştere după trei şedinţe consecutive de corecţii.

"Situaţia încă tulbure a datoriilor suve­rane ale Greciei, Italiei, Irlandei, Por­tugaliei şi Spaniei are o influenţă negativă asupra sentimentului investito­ri­lor, ceea ce s-a resimţit şi pe piaţa lo­cală atât pe partea de acţiuni, cât şi pe pia­ţa valutară în ciuda faptului că doar acum o săptămână România a reprimit de la Fitch statutul de "investment grade". Implicaţiile acestui upgrade tre­bu­ie văzute pe termen mediu-lung, o abor­dare pe termen scurt în ceea ce pri­veşte efectele pozitive asupra pieţei de ca­pital ar fi cumva forţată", a declarat Li­viu Avram, şeful departamentului de vân­zări al firmei de brokeraj NBG Securities România.

Piaţa locală a recuperat ieri doar o mică parte din corecţia de 2,9% din precedentele trei sesiuni.

La finalul şedinţei, cele mai lichide ze­ce acţiuni, analizate de indicele BET, erau în scădere în medie cu 0,4%. Va­riaţii uşoare au consemnat şi acţiu­nile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea, astfel că indicele BET-FI a crescut nesemnificativ, cu 0,07%.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 38,1 milioane lei (8,9 milioane euro), valoare cu doar 5% redusă decât rulajul şedinţei precedente, de 40,1 milioane lei (9,5 milioane euro).

"Nu cred că volumele modeste de pe majoritatea acţiunilor pot fi puse pe seama derulării ofertei de la Petrom. Încheierea cu succes a acestei oferte va consemna un important pas înainte pen­tru bursa românească în ceea ce priveşte obţinerea statutului de piaţă emergentă, faţă de piaţă de frontieră aşa cum este acum", a afirmat Avram.

Acţiunile Fondului Proprietatea au con­tinuat să conducă detaşat în topul lichidităţii şi au asigurat 82% din rulajul pieţei.

Operaţiunile de miercuri au însumat 31,2 milioane lei, sumă din care 12,7 mil. lei au reprezentat valoa­rea a trei tranzacţii realizate în ultimele 15 minute cu 0,19% din acţiunile Fondului. La închiderea sesiunii, aceste titluri erau cotate la 0,5235 lei, preţ cu doar 0,1% sub închiderea de marţi.

În acelaşi timp, doar acţiunile emise de 9 companii din cele 78 de societăţi lis­ta­te pe principalele patru categorii ale BVB aveau rulaje de peste 100.000 de lei. "Cred că piaţa locală va încerca o consolidare pe acumulare la nivelurile actuale pe perioada estivală", a mai spus brokerul.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursa de la Frankfurt era în creştere cu 0,4%, piaţa de la Londra era în stagnare, iar bursa de la Paris consemna un recul de 0,2%. Majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est erau în creştere cu maximum 1,4%, în timp ce bursele din Slovenia şi Bulgaria erau în scădere cu 0,1% şi respectiv 0,2%.

De urmărit astăzi